Casa cu scandal a lui Iohannis, confiscată de stat după ani de procese

03 Oct. 2025, 12:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 12:48 // Actual //  Ursu Victor

Fostul președinte al României, Klaus Iohannis, a fost executat silit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit surselor G4Media și Economedia din instituție. Una dintre casele acestuia urmează să fie scoasă la licitație, în timp ce statul român pregătește și o acțiune în instanță pentru recuperarea sumelor obținute din închirierea imobilului.

Conform comunicatului ANAF din 3 octombrie, instituția a preluat imobilul vizat și a schimbat yala acestuia, după ce Klaus Iohannis ar fi refuzat să participe la predarea spațiului. Este vorba de spațiul comercial situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu, pentru care ANAF i-a cerut fostului președinte, încă din august, să restituie suma de 4,7 milioane lei, bani obținuți din chirii.

Imobilul de pe Bălcescu 29 a aparținut familiei prezidențiale între 1999 și 2016, aducând venituri de peste 260.000 de euro din închirierea către Raiffeisen Bank. Potrivit investigațiilor Rise Project și Centrului de Investigații Media, familia Iohannis a achiziționat imobilul printr-o succesiune contestată, iar în 2015 Curtea de Apel Brașov a stabilit că deținerea era nelegală.

În aprilie 2016, titlul de proprietate al familiei Iohannis a fost radiat din cartea funciară, iar ulterior au urmat procese între statul român și foștii proprietari privind dreptul de proprietate asupra imobilului.

Cazul are la bază o istorie complicată a moștenirii, pornind de la imobilele familiei Ghenea-Baștea naționalizate în perioada comunistă. În 1999, un presupus moștenitor, Ioan Baștea, a obținut prin instanță revocarea naționalizării, moment din care, printr-o serie de tranzacții, soții Klaus și Carmen Iohannis au ajuns coproprietari ai imobilului.

Astfel, casa din centrul Sibiului, devenită sursă de venituri consistente, este acum obiectul unei executări silite, iar fostul președinte riscă și procese suplimentare pentru recuperarea banilor în favoarea statului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.