Vama, între recorduri și scandaluri: miliarde la buget, dar și sute de anchete disciplinare

17 Oct. 2025, 12:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2025, 12:14 // Actual //  Ursu Victor

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a raportat o creștere semnificativă a veniturilor colectate pentru bugetul de stat. În perioada septembrie 2024 – octombrie 2025, instituția a virat 43,56 miliarde lei, dintre care 29,8 miliarde lei doar în primele nouă luni ale anului 2025 – cu 7,1% mai mult decât în perioada similară din 2024.

Structura acestor încasări arată o dinamică pozitivă pe toate segmentele: TVA la import – 19,97 miliarde lei (+8%), accize – 7,82 miliarde lei (+14,8%) și taxe vamale – 1,94 miliarde lei (+10,3%).

„Fiecare leu colectat înseamnă respectarea legii și consolidarea încrederii între stat și contribuabil”, a declarat directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub.

Control mai eficient, rezultate mai mari
BNM menționează că rata de eficiență a controlului ulterior a atins 96,39%, iar verificările au generat obligații suplimentare de 83,6 milioane lei, dintre care 44,3 milioane lei au fost deja încasate. De asemenea, controlul valorii în vamă a adus suplimentar 719,4 milioane lei la buget.

Pe dimensiunea integrității instituționale, în perioada de referință au fost aplicate 183 sancțiuni disciplinare, demarate 130 anchete de serviciu și operate 4 destituiri. Totodată, rotația personalului a contribuit la depistarea unor tentative majore de fraudă, inclusiv 870.000 de țigarete nedeclarate la postul vamal Costești.

Contrabandă și fraude: 132 cauze penale
În lupta cu contrabanda, Serviciul Vamal a inițiat 132 cauze penale, cu o valoare totală a bunurilor implicate de peste 52 milioane lei. În acțiunile comune cu alte structuri de forță au fost confiscate 23,1 kg de droguri.

Directorul Iacub a anunțat că, începând cu 1 noiembrie 2025, Republica Moldova va adera la Convenția privind regimul de tranzit comun (NCTS), devenind parte a rețelei vamale europene. Sistemele electronice ale Serviciului Vamal sunt deja complet digitalizate: toate autorizațiile sunt emise online, iar cetățenii pot declara trimiterile poștale internaționale direct prin platforme electronice.

În plan extern, instituția a desfășurat 17 operațiuni internaționale și peste 100 de reuniuni cu parteneri străini, inclusiv ședința trilaterală Moldova–România–Ucraina, desfășurată la Chișinău.

„Vom continua să consolidăm integritatea, să accelerăm digitalizarea și să extindem parteneriatele internaționale”, a subliniat Alexandru Iacub.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Aug. 2026, 12:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Aug. 2026, 12:00 // Actual //  Grîu Tatiana

Grecia își consolidează rapid poziția de furnizor important de energie electrică pentru Europa de Sud-Est și piețele din centrul continentului. În prima jumătate a lunii august, electricitatea produsă în Grecia și Bulgaria a fost exportată către România, Republica Moldova, Ungaria, Austria și Croația, într-o perioadă în care seceta și temperaturile ridicate afectează producția energetică în mai multe țări, scrie presa elenă.

Vineri, Grecia a stabilit un nou record al exporturilor nete de electricitate, ajungând la 54 GWh în 24 de ore. Energia a provenit atât din surse regenerabile, cât și din centrale pe gaze naturale, care au asigurat flexibilitatea necesară pentru menținerea exporturilor.

Cea mai mare cantitate, 25 GWh, a fost livrată Bulgariei, de unde energia a fost transportată mai departe către piețele din Europa Centrală și de Est. Grecia a mai exportat 12 GWh către Italia, peste 11 GWh către Macedonia de Nord, 5 GWh către Albania și aproximativ 0,5 GWh către Turcia.

Noul record îl depășește pe cel stabilit cu o zi înainte, când exporturile nete au ajuns la 52,3 GWh. Alte niveluri ridicate au fost înregistrate pe 8 ianuarie, cu 52 GWh, pe 25 martie – 49,4 GWh, și pe 7 februarie – 48,7 GWh.

Creșterea exporturilor are loc într-un context dificil pentru sistemele energetice europene. Seceta și valurile de căldură au redus producția hidroenergetică, în timp ce disponibilitatea unor capacități nucleare a scăzut în anumite piețe. În aceste condiții, energia furnizată de Grecia contribuie la echilibrarea pieței regionale și la limitarea presiunilor asupra prețurilor.

Un rol important îl au centralele grecești pe gaze naturale, capabile să compenseze rapid variațiile producției regenerabile. Energia eoliană are, la rândul său, un potențial considerabil: într-o zi favorabilă, turbinele din Grecia pot produce între 50 și 60 GWh, în timp ce în zilele cu vânt slab producția poate scădea sub 10 GWh.

Vineri a fost, de altfel, una dintre cele mai bune zile pentru producția de energie regenerabilă din Grecia. Sursele regenerabile au asigurat 65,5% din mixul energetic intern, echivalentul a aproximativ 145 GWh. La acestea s-au adăugat circa 11 GWh produși de hidrocentrale, în condițiile unui consum intern de aproximativ 163 GWh.

Astfel, Grecia a reușit să își acopere aproape integral necesarul de electricitate din surse curate și, în același timp, să exporte cantități importante către țările din regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!