Moldova declară război coletelor din China. Vin taxe noi, iar milionarii din comerț aplaudă

21 Oct. 2025, 16:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Oct. 2025, 16:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Autoritățile analizează soluții similare celor aplicate în Uniunea Europeană pentru a reglementa fluxul tot mai mare de colete comandate online de pe platforme chineze precum TEMU, Shein sau AliExpress, care afectează vânzările comercianților locali, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebată despre plângerile agenților economici privind scăderea vânzărilor din cauza avalanșei de colete neimpozitate, Belous a precizat că Ministerul Finanțelor examinează mai multe opțiuni — printre care reducerea pragului de neimpozitare cu TVA sau introducerea unor taxe administrative.

„Soluțiile sunt similare cu cele aplicate în alte state din UE. Vorbim despre diminuarea cotei sau pragului de neimpozitare cu TVA a coletelor, implementarea unor taxe pentru administrarea acestora sau stabilirea obligației pentru un rezident de a se înregistra și a declara impozitele pentru coletele livrate pe teritoriul Republicii Moldova”, a explicat ministra.
Oficiala a subliniat însă că deocamdată nu există o decizie finală, iar eventualele modificări vor fi aplicate doar după consultarea mediului de afaceri și a cetățenilor.

„Colegii noștri examinează aceste soluții și doar în urma consultărilor publice vom veni cu propunerile respective. Ce am menționat nu este o poziție oficială, ci o prezentare a opțiunilor fiscale analizate”, a adăugat Belous.
În prezent, coletele cu o valoare de până la 150 de euro sunt scutite de TVA la import. Ministerul Finanțelor nu a precizat deocamdată dacă și cu cât va fi redus acest prag, însă Belous a recunoscut că „una dintre aceste soluții va fi optimă de implementat”.

„Momentan, așteptăm numirea noului Guvern, care va avea competența de a promova politica fiscală în acest sens”, a conchis ministra.

Anterior, mai mulți retaileri mari din Republica Moldova, în frunte cu milionarul Mircea Baciu (Bomba) au cerut impunerea de taxe vamale și TVA la toate coletele comandate online din afara țării, invocând concurența neloială.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Aug. 2026, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Aug. 2026, 11:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) anunță un protest al angajaților din sistemul educației și științei, care va avea loc miercuri, 19 august, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Acțiunea este programată între orele 09:00 și 11:30, iar sindicaliștii așteaptă participarea angajaților din întreaga țară.

Protestul este organizat în contextul angajamentului autorităților privind majorarea salariilor cadrelor didactice și ale personalului auxiliar începând cu 1 septembrie 2026. Sindicaliștii cer ca această promisiune să fie respectată și susțin că salarizarea din educație trebuie să devină o prioritate.

„Nu cerem privilegii, cerem respectarea angajamentelor asumate și o salarizare care să reflecte importanța muncii din educație și știință. Fără investiții în oameni, nu putem vorbi despre un sistem educațional performant și despre un viitor sigur pentru societate”, transmite FSEȘ.

Federația avertizează că nivelul salariilor are un impact direct asupra capacității sistemului de a păstra specialiștii și de a atrage oameni noi în profesie. Potrivit sindicaliștilor, o salarizare decentă este necesară pentru asigurarea calității procesului educațional, prevenirea agravării deficitului de cadre și creșterea atractivității profesiei didactice.

„Salarizarea decentă a angajaților din educație constituie o condiție esențială pentru asigurarea calității procesului educațional, menținerea specialiștilor în sistem, prevenirea agravării deficitului de cadre și creșterea atractivității profesiei didactice”, se arată în mesajul FSEȘ.

Sindicaliștii solicită autorităților să respecte angajamentul privind majorarea salariilor de la 1 septembrie și să identifice soluții concrete pentru creșterea veniturilor angajaților din educație și știință. De asemenea, FSEȘ cere o politică salarială care să permită atragerea și menținerea personalului calificat și recunoașterea rolului strategic al educației în dezvoltarea societății.

Federația subliniază că acțiunea sindicală nu este îndreptată împotriva elevilor, studenților sau părinților.

„Dimpotrivă, FSEȘ apără dreptul la o educație de calitate, care presupune profesioniști bine pregătiți, motivați și remunerați corespunzător”, precizează sindicaliștii.

În cadrul protestului sunt planificate luări de cuvânt ale reprezentanților FSEȘ și ale angajaților din sistem. Totodată, va fi prezentată și adoptată rezoluția acțiunii sindicale, iar revendicările comunității educaționale vor fi transmise oficial autorităților.

FSEȘ face apel la angajații din educație și știință din întreaga țară să participe la acțiune și să transmită împreună un mesaj ferm privind necesitatea unor salarii decente, respectarea angajamentelor și protejarea viitorului educației din Republica Moldova.