Bulgaria solicită SUA scutire de la sancțiunile împotriva Lukoil

12 Nov. 2025, 17:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
12 Nov. 2025, 17:21 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Bulgaria a solicitat o excepţie din partea SUA privind aplicarea sancţiunilor americane impuse companiei petroliere ruse Lukoil, care deţine singura rafinărie bulgară, relatează agenţia EFE.

Potrivit ministrului bulgar al Energiei, Jecho Stankov, cererea a fost înaintată Washingtonului la sfârşitul lunii octombrie, la câteva zile după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat sancţiuni împotriva Lukoil şi Rosneft, două dintre principalele companii petroliere ruseşti, sancţiuni aplicabile începând din data de 21 noiembrie.

Trump speră că prin aceste sancţiuni, şi mai ales prin sancţiunile secundare cu care ameninţă companiile şi statele terţe care ar continua să facă afaceri cu cele două companii ruseşti, vor fi diminuate veniturile energetice ale Rusiei, pentru a-i fi diminuate implicit veniturile pentru finanţarea armatei şi a accepta prin urmare încetarea războiului din Ucraina în termenii doriţi de aceasta şi de susţinătorii săi occidentali.

Până la declaraţia de miercuri a ministrului bulgar al energiei autorităţile de la Sofia nu anunţaseră public solicitarea unei astfel de scutiri, iar anunţul acestuia nu precizează perioada pentru care a fost cerută excepţia.

Obiectivul acestei solicitări, a mai spus ministrul citat, este „obţinerea unei scutiri care să garanteze stabilitatea şi continuitatea producţiei pe teritoriul naţional, să asigure acoperirea nevoilor şi, în consecinţă, menţinerea nivelului preţurilor la combustibili”.

Germania a anunţat că a obţinut deja din partea SUA o scutire de la aplicarea sancţiunilor împotriva Rosneft, companie care operează o mare rafinărie lângă Berlin. De asemenea, premierul ungar Viktor Orban a obţinut, în urma summitului de vineri cu Trump, acordul SUA de a continua să cumpere petrol prin conducte ruseşti, întrucât Ungaria este o ţară lipsită de ieşire la mare şi se poate aproviziona mai dificil din alte surse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

09 Nov. 2026, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Nov. 2026, 15:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Datoria externă totală a Republicii Moldova a ajuns la 12,398 de miliarde de dolari la sfârșitul anului 2025, în creștere cu 18,2% față de 2024, arată Banca Mondială în raportul „International Debt Report 2026”. Într-un deceniu, suma a crescut cu 6 miliarde 303 milioane de dolari, adică cu 103,4%. În 2015, datoria externă era de 6,095 miliarde de dolari.

Din totalul datoriei externe, 5,035 miliarde de dolari reprezintă datoria publică și cea garantată de stat. Datoria privată fără garanții de stat însuma 4,680 miliarde de dolari, iar cea pe termen scurt, prezentată separat în raport, se ridica la 2,683 miliarde de dolari.

Aproape 90% din datoria publică și cea garantată de stat revenea creditorilor multilaterali, față de care soldul era de 4,495 miliarde de dolari. Raportul indică 981 de milioane de dolari pentru Fondul Monetar Internațional și 922 de milioane pentru Asociația Internațională pentru Dezvoltare, parte a Grupului Băncii Mondiale. Aceste sume reprezintă 21,8% și, respectiv, 20,5% din datoria față de creditorii multilaterali. Alte 2,591 miliarde de dolari reveneau celorlalți creditori din această categorie.

Datoria față de creditorii bilaterali însuma 511 milioane de dolari. Franța avea cea mai mare sumă evidențiată în raport, de 241 de milioane de dolari, urmată de Japonia, cu 131 de milioane. Alți creditori bilaterali aveau de recuperat 140 de milioane de dolari. În componența datoriei publice și garantate de stat mai figurau 29 de milioane de dolari datorate creditorilor privați.

În 2025, datoria externă totală echivala cu 165% din valoarea exporturilor de bunuri și servicii și cu 61% din venitul național brut. Rambursările și dobânzile plătite în contul datoriei externe au reprezentat echivalentul a 18% din exporturi și a 7% din venitul național brut.

Noile angajamente de împrumut față de creditorii oficiali au avut, în medie, o scadență de 31 de ani, o perioadă de grație de doi ani și o dobândă de 3,5%. Pentru creditorii privați, raportul arată că în 2025 nu au existat noi angajamente în categoria analizată.

Banca Mondială încadrează Republica Moldova în categoria economiilor cu venit mediu superior. Fișa de țară indică o populație de 2,4 milioane de locuitori și un venit național brut de 20,344 miliarde de dolari.