Două drone au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. Autoritățile au închis temporar spațiul aerian în nord

29 Nov. 2025, 01:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Nov. 2025, 01:38 // Actual //  Ursu Victor

Poliția de Frontieră anunță că două drone au survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova, în regiunea de nord, incident confirmat de Serviciul Operațiuni Aeriene al Ministerului Apărării. Survolarea a avut loc pe direcția Stanislavka (regiunea Odesa, Ucraina) – Vărăncău (regiunea din stânga Nistrului), aeronavele fiind nedetectabile pe radar.

Ulterior, autoritățile de frontieră din Ucraina au informat partea moldoveană că dronele au fost observate deplasându-se pe direcția Velikaia Kosnița (Ucraina) – Ruslanovca, raionul Soroca, traversând frontiera dintr-o parte în alta, fără a produce pagube sau incidente la sol.

Ca măsură de precauție, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar, rămânând restricționat doar în zona de nord. Echipe operative ale Poliției de Frontieră au verificat traseul posibil al dronelor, însă până la această oră nu au fost identificate obiecte sau fragmente care să reprezinte riscuri pentru populație.

Instituția precizează că se află în permanentă coordonare cu structurile naționale de securitate și cu partenerii internaționali, monitorizând evoluția situației.

Ulterior, autoritățile de frontieră din Ucraina au transmis că dronele au părăsit teritoriul național al Republicii Moldova. Spațiul aerian a fost redeschis complet.

Poliția de Frontieră continuă analiza informațiilor și supravegherea frontierei, menționând că nu au fost constatate elemente care să pună în pericol siguranța cetățenilor.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.