Chișinăul se alătură rețelei regionale pentru dezvoltarea destinațiilor turistice durabile din Bazinul Mării Negre

22 Dec. 2025, 11:36
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
22 Dec. 2025, 11:36 // Slider //  bani.md

Municipiul Chișinău face cunoscută implementarea proiectului european „Sustainable Destinations Black Sea Network (SUSDEST-NET)”, finanțat prin Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021–2027, cu sprijinul Uniunii Europene. Proiectul se va desfășura în perioada noiembrie 2025 – mai 2028 și are ca obiectiv consolidarea unei regiuni a Mării Negre mai competitive, mai inteligente și mai sustenabile, prin sprijinirea economiei albastre și, în special, a turismului durabil.

SUSDEST-NET urmărește transformarea destinațiilor partenere în destinații turistice durabile, prin:

  • promovarea principiilor de sustenabilitate (ESG);
  • utilizarea inteligenței artificiale și a instrumentelor digitale în managementul destinațiilor turistice;
  • dezvoltarea capacităților autorităților publice, ale sectorului turistic și ale comunităților locale;
  • consolidarea cooperării transnaționale și a schimbului de bune practici.

Un element inovator al proiectului îl constituie dezvoltarea unui Sistem de Recomandare și Monitorizare bazat pe inteligență artificială, precum și a unei platforme digitale de educație și colaborare, care vor sprijini luarea deciziilor informate și monitorizarea performanței destinațiilor turistice din perspectiva sustenabilității.

Proiectul reunește parteneri din Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Turcia, având ca lider Municipiul Kavala (Grecia). Municipiul Chișinău participă în calitate de partener, contribuind activ la elaborarea politicilor comune, la implementarea acțiunilor pilot și la promovarea destinațiilor turistice durabile din regiune.
Bugetul total al proiectului este de 1.415.719,10 euro, din care 90% reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri ale Uniunii Europene. Bugetul alocat Municipiului Chișinău este de 223.245,22 euro, cu o contribuție proprie de 10%.

Implementarea proiectului la nivel local va fi coordonată de Unitatea de Implementare a Proiectului SUSDEST-NET din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău, contribuind direct la realizarea obiectivelor Strategiei municipale de dezvoltare a turismului „Chișinău – capitală turistică”.

Prin participarea la proiectul SUSDEST-NET, Chișinăul își consolidează poziția de destinație turistică responsabilă, orientată spre inovație, cooperare regională și dezvoltare durabilă pe termen lung.

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.