Bemol își retrage toate pretențiile și deblochează tranzacția. Portul Internațional Giurgiulești are un nou proprietar

16 Ian. 2026, 14:52
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
16 Ian. 2026, 14:52 // Bani și Afaceri //  bani.md

Compania Bemol Retail a retras toate acțiunile în instanță și pretențiile față de operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, care a soluționat litigiile și a permis finalizarea tranzacției prin care controlul asupra portului a fost preluat de statul român.

La finele lunii decembrie 2025, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a preluat controlul asupra Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești (PILG), care a achiziționat compania de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Tranzacția a fost confirmată de autorități, însă valoarea acesteia rămâne confidențială și urmează să fie aprobată formal pe 11 februarie 2026 de Adunarea Generală a Acționarilor APM Constanța.

Un obstacol în calea tranzacției l-au constituit sechestrele și litigiile asupra activelor Danube Logistics, inclusiv asupra capitalului social și bunurilor imobiliare. Datele analizate de Mold-Street arată că, în a doua jumătate a anului 2025, Bemol Retail, alături de BERD și Danube Logistics Holding BV, a retras cererile de judecată și a solicitat restituirea documentelor executorii.

În urma cererii depuse de Bemol, executorul judecătoresc a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii aplicate încă din 2019 asupra a 100% din capitalul Danube Logistics.

Într-un răspuns oficial, Bemol a precizat că „a ajuns la o soluționare a acestei chestiuni” și că a inițiat retragerea tuturor acțiunilor în instanță, a măsurilor asigurătorii și a restricțiilor aplicate. Totodată, compania a informat Guvernul Republicii Moldova că nu mai are nicio pretenție față de operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești sau față de proprietarul acestuia, întrucât solicitările sale au fost satisfăcute.

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a confirmat că tranzacția a fost supusă unei evaluări prealabile de către Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului, în conformitate cu Legea nr. 174/2021. Consiliul a emis aviz favorabil pentru investiție, având în vedere importanța strategică a portului și faptul că acesta este amplasat pe terenuri aflate în proprietatea statului.

Ministerul mai precizează că portul funcționează în regim normal și că este pregătit un proiect de modificare a Legii nr. 8/2005 privind Portul Internațional Liber Giurgiulești, pentru a asigura continuitatea activității și dezvoltarea infrastructurii portuare.

Deși tranzacția este finalizată la nivel decizional, modificările nu apar încă în registrele comerciale din Republica Moldova, întrucât operațiunea se desfășoară mai întâi în alte jurisdicții. Anterior, în 2021, BERD a preluat controlul asupra companiei din Cipru care deține Danube Logistics Holding BV din Olanda, proprietarul integral al operatorului portuar din Republica Moldova.

Retragerea completă a pretențiilor de către Bemol este considerată elementul-cheie care a deblocat definitiv schimbarea de proprietar a celui mai important nod logistic al Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.