Carburanții se ieftinesc: benzina ajunge la 29,39 lei, motorina va costa 31,42 lei

16 Apr. 2026, 11:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Apr. 2026, 11:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Șoferii vor plăti puțin mai puțin pentru carburanți începând cu 17 aprilie, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat o nouă ajustare a prețurilor maxime.

Astfel, benzina A95 se ieftinește cu 4 bani și va costa cel mult 29,39 lei per litru, iar motorina se reduce cu 10 bani, ajungând la un preț maxim de 31,42 lei. Scăderile sunt ușoare, dar continuă tendința de ajustare zilnică a tarifelor, în funcție de evoluțiile de pe piața internațională.

Potrivit datelor publicate ieri de Ministerul Energiei, peste 17 mii tone de benzină și 16 mii tone de motorină au fost importate în perioada 9–14 aprilie în Republica Moldova.

Stocurile de produse petroliere au constituit 20 de zile de consum de benzină, 17 zile de consum de gaz petrolier lichefiat și 11 zile de motorină.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

17 Oct. 2026, 13:48
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
17 Oct. 2026, 13:48 // Homepage //  bani.md

Activitatea platformelor digitale de comandă a taxiurilor, inclusiv Yandex Go, Bolt și Letz, contribuie la creșterea transparenței pieței și a încasărilor fiscale la bugetul Republicii Moldova. În acest context, afirmațiile potrivit cărora activitatea Yandex nu generează venituri fiscale pentru stat nu reflectă situația în ansamblu. Asupra acestui fapt a atras atenția expertul economic al centrului analitic Expert-Grup, Stas Madan, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, potrivit Infomarket.md.

Expertul a acordat o atenție deosebită încasărilor fiscale. Potrivit lui Madan, din punct de vedere fiscal, comisionul perceput pentru serviciile Yandex Go este tratat drept plată pentru servicii importate și este supus taxei pe valoarea adăugată (TVA). Conform datelor prezentate de expert, în anul 2025, încasările corespunzătoare la buget, provenite de la operatorii de taxi care colaborează cu Yandex, au constituit aproximativ 12,5 milioane de lei.

Madan explică și modelul economic de funcționare a pieței serviciilor de taxi. Platformele digitale asigură infrastructura tehnologică necesară pentru comandarea curselor, în timp ce serviciile propriu-zise de transport sunt prestate de companii locale licențiate.

Conform exemplului oferit de expertul economic ”la comisionul perceput de Yandex, care ar fi de 12%, rezultă că de exemplu, la o cursă unde ai plătit 100 de lei, 12 lei ajunge la Yandex, iar restul 88 rămân la companiile locale”.

Potrivit datelor citate de economist, în anul 2025, companiile locale de taxi au generat vânzări de aproximativ 1,2 miliarde de lei.

Totodată, expertul atrage atenția asupra creșterii încasărilor fiscale din acest sector. Conform informațiilor Ministerului Finanțelor, prezentate de Madan, în anul 2024, companiile de taxi au achitat la bugetul de stat impozite și contribuții în valoare de 151,5 milioane de lei, iar în 2025 această sumă a ajuns la 215,9 milioane de lei, înregistrând o creștere de peste 42%.

În opinia economistului, anume datorită unor platforme precum Yandex Go, Letz și Bolt, piața serviciilor de taxi a devenit, în ultimii ani, considerabil mai transparentă din punct de vedere fiscal, iar încasările din impozite și contribuții au crescut comparativ cu perioadele anterioare.