Serviciul Vamal a încasat, în perioada 27 aprilie – 3 mai, peste 748,2 milioane de lei la bugetul de stat, depășind planul stabilit, cu un grad de realizare de 106,9%.
De la începutul anului, instituția a acumulat circa 13,3 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 103% din cifra de control.
În aceeași perioadă, persoanele fizice au achitat aproximativ 23,8 milioane de lei pentru bunuri care depășesc limita neimpozabilă de 150 de euro, suma reprezentând 3,2% din totalul încasărilor.
Banii colectați sunt direcționați către bugetul de stat și utilizați pentru cheltuieli publice, inclusiv salarii, proiecte sociale și infrastructură.
