Moldova cumpără carburanți din România, dar îi vinde la pompă mai ieftin ca la vecini. Explicația șefului ANRE

07 Mai 2026, 14:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Mai 2026, 14:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Directorul general al Agenției pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a explicat de ce carburanții din Republica Moldova sunt mai ieftini decât în România, chiar dacă cea mai mare parte a benzinei și motorinei este importată anume de peste Prut. Potrivit oficialului, diferența vine în principal din taxele mai mici aplicate în țara noastră.

„Diferența de preț între Republica Moldova și România vine în mare parte din accize. Accizul în Republica Moldova este de două sau chiar de trei ori mai mic decât în alte țări”, a declarat Alexei Taran, în cadrul unui interviu pentru Studio-L.

Șeful ANRE spune că acciza pentru carburanți în Republica Moldova este de aproximativ 200 de euro pentru mia de litri, în timp ce în România aceasta ajunge la circa 460 de euro.

„În România accizul este mult mai mare, iar în unele state europene este și mai ridicat. Din acest motiv avem și diferența de preț la pompă”, a precizat Taran.

Potrivit directorului ANRE, Republica Moldova continuă să depindă în mare parte de carburanții importați din România. În condiții normale, aproape toată benzina și aproximativ 80% din motorină provin din rafinăriile românești.

În timpul recentei crize regionale, provocată de tensiunile din Orientul Mijlociu, situația aprovizionării s-a complicat după ce două dintre cele trei rafinării din România și-au suspendat activitatea.

„Operatorii noștri s-au orientat către alți furnizori din zona Mării Negre, cum ar fi Turcia, Bulgaria, Grecia și deja spre Marea Mediterană”, a explicat Alexei Taran.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.