CNPF pregătește reguli noi pentru pensiile private: ce trebuie să știe moldovenii

15 Mai 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Mai 2026, 14:08 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile de pensii facultative ar putea funcționa după reguli noi, mai apropiate de standardele Uniunii Europene. În ședința din 12 mai 2026, Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat un proiect de lege care modifică actuala legislație privind fondurile de pensii facultative și l-a transmis Ministerului Finanțelor pentru promovare.

Potrivit CNPF, schimbările urmăresc atât modernizarea sistemului, cât și o protecție mai bună pentru participanții la pensiile facultative. Proiectul de lege a fost elaborat pentru a armoniza cadrul național cu legislația europeană și include prevederi inspirate din directivele UE privind pensiile ocupaționale, egalitatea de tratament și protecția drepturilor de pensie în cazul angajaților care muncesc în alte state.

Printre modificările propuse se numără introducerea unor noțiuni noi specifice sistemului de pensii facultative, precum „fond de pensii personale”, „document cu informații-cheie pentru participanți” sau „potențial participant”. De asemenea, autoritățile vor să extindă categoriile de persoane care pot avea acces la astfel de fonduri.

Proiectul mai stabilește reguli mai clare privind plata pensiilor facultative și garantează păstrarea drepturilor la pensie inclusiv pentru persoanele care își schimbă locul de muncă într-un alt stat. Totodată, sunt prevăzute măsuri pentru asigurarea egalității și nediscriminării participanților și beneficiarilor fondurilor de pensii.

CNPF propune și consolidarea supravegherii administratorilor fondurilor de pensii facultative, inclusiv prin extinderea competențelor de control și sancționare ale instituției.

Un alt obiectiv al proiectului ține de transparență și digitalizare. Autoritățile intenționează să adapteze sistemul la standardele europene de raportare și schimb de informații financiare, inclusiv prin integrarea viitoare în platformele europene de profil.

În prezent, în Republica Moldova activează un singur fond de pensii facultative – „ARAGONN”, a cărui creare a fost aprobată de CNPF la 20 februarie. Potrivit autorităților, apariția fondurilor de pensii facultative oferă o alternativă suplimentară la pensia de stat și marchează începutul unui nou sistem de economisire și investiții în țară, pe lângă actualul sistem public bazat pe solidaritatea între generații.

Directoarea societății de administrare a fondului, Elena Pui, a declarat anterior că pensiile facultative permit acumularea unor resurse proprii, care pot asigura venituri suplimentare după pensionare. Pentru a deveni participant, o persoană trebuie să semneze un contract individual cu administratorul fondului și să achite cel puțin o contribuție. Conform prospectului avizat de CNPF, contribuția minimă este de 300 de lei pe lună, însă participanții pot contribui cu sume mai mari, în funcție de posibilitățile financiare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Iul. 2026, 15:53
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
01 Iul. 2026, 15:53 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Scandalul de la MoldATSA care a izbucnit după dezvăluirile cu privire la salariul de milioane al verișoarei președintei Maia Sandu, Anastasiei Taburceanu și controversele legate de CV-ul fostului director Dumitru Vangheli, scoate la iveală veniturile de milioane ale conducerii întreprinderii care gestionează traficul aerian al Republicii Moldova.

Redacția BANI.MD a prospectat declarațiile de avere ale principalilor angajați ai MoldATSA și a constatat că cel puțin zece funcționari au încasat în 2025 venituri anuale de peste un milion de lei.

Cele mai mari venituri declarate aparțin șefului Departamentului Operațional, Gheorghița Serghei Victor, care a raportat un salariu anual de 1,6 milioane de lei sau 133 de mii lei lunar.

Pe locul al doilea se află contabilul-șef al întreprinderii, Olga Tudor, cu venituri salariale de 1,5 milioane de lei sau 125 mii de lei lunar, la care se adaugă aproape 98 mii de lei diurne și peste 12 mii de lei tichete de masă.

Șeful Serviciului Managementul Traficului Aerian, Veaceslav Șpac, a declarat un salariu anual de 1,4 milioane de lei sau 116 mii lei lunar, iar șeful Centrului Tehnic al Sistemelor de Dirijare a Traficului Aerian, Petru Iovu, a raportat venituri de 1,3 milioane de lei sau 108 mii de lei de la MoldATSA. Acesta a mai declarat venituri din alte activități salariale, inclusiv de la Campingul din Vadul lui Vodă SRL și Federația Sindicală „SindTransAero”, în timp ce soția sa a încasat peste 344 mii de lei salariu de la aceeași întreprindere.

Lista continuă cu șeful Departamentului Siguranță și Investigații, Victor Popușoi, care a declarat 1,2 milioane de lei sau 100 mii de lei lunar, șefa Departamentului Conformitate, Calitate și Audit, Diana Robu (soția fostului procuror general interimar, Dumitru Robu n.a), cu 1,1 milioane de lei sau 91 mii de lei lunar, precum și adjuncta contabilului-șef, Irina Sandu, care a raportat venituri salariale de 1,07 milioane de lei sau 89 mii de lei lunar, la care se adaugă tichete de masă, diurne, ajutor material și compensații pentru energie.

De asemenea, șeful Departamentului Tehnic, Serghei Sandu, a încasat un milion de lei, iar adjunctul șefului Departamentului Securitate Aeronautică, Loredan Roșca, a declarat la fel venituri de un milion de lei sau câte 83 mii de lei lunar.

În ultimele două săptămâni, MoldATSA a fost zguduită de un scandal care s-a soldat cu demisia fostului director al întreprinderii, Dumitru Vangheli, a președintelui Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament, Radu Marian, și a directorului Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.