Fondul de compensare a investitorilor se schimbă: Ce contribuții vor achita companiile

15 Mai 2026, 13:55
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
15 Mai 2026, 13:55 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Comisia Națională a Pieței Financiare a decis reducerea cotelor aplicate pentru anumite categorii de venituri ale societăților de investiții la contribuțiile către Fondul de compensare a investitorilor, însă a menținut contribuția minimă obligatorie echivalentă cu 500 de euro pentru fiecare membru al Fondului.

Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din 12 mai 2026 și are drept scop acumularea treptată a resurselor necesare pentru protejarea investitorilor, fără a crea o presiune financiară prea mare asupra participanților la piață.

Măsura face parte din procesul de aliniere a Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene. În prezent, legislația moldovenească prevede un plafon de compensare de 1 000 de euro pentru investitori, în timp ce normele europene stabilesc un prag minim de 20 000 de euro. Totodată, autoritățile urmăresc extinderea sistemului de compensare și pentru persoanele juridice, nu doar pentru cele fizice.

”Măsura urmărește evitarea unei presiuni financiare sporite asupra participanților la piață odată cu implementarea viitoarelor cerințe europene și crearea unui mecanism eficient de protecție a investitorilor”, precizează CNPF.

Potrivit datelor prezentate de CNPF, la 31 decembrie 2025, Fondul de compensare a investitorilor avea 12 membri, dintre care șapte bănci comerciale. Activele eligibile pentru compensare ale investitorilor persoane fizice constituiau aproximativ 2,84 milioane de lei.

Instituția precizează că resursele acumulate în Fond permit în prezent compensarea a circa 98,55% dintre investitorii eligibili, în cazul în care o societate de investiții nu ar putea restitui banii sau instrumentele financiare aflate în custodie.

Contribuțiile pentru anul 2025 vor trebui achitate în lei moldovenești până la data de 31 mai 2026.

Potrivit Legii privind piața de capital, Fondul de compensare a investitorilor are drept scop exclusiv compensarea clienților persoane fizice ai membrilor Fondului, în cazul în care aceștia nu sunt în măsură să restituie mijloacele bănești și/sau instrumentele financiare ale clienților, deținute în custodie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Iun. 2026, 08:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Iun. 2026, 08:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Asociația Forța Fermierilor anunță că agricultorii sunt pregătiți să revină la proteste, nemulțumiți de lipsa unui dialog cu autoritățile și de intenția Guvernului de a majora TVA pentru producția agricolă la 20%.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului organizației, desfășurată pe 16 iunie, unde a fost analizat modul în care au fost tratate revendicările fermierilor și propunerile venite din teritoriu.

Potrivit reprezentanților asociației, deși Ministerul Agriculturii ar fi promis discuții până la mijlocul lunii iunie, acestea nu au avut loc. În același timp, agricultorii critică proiectul politicii bugetar-fiscale, care prevede majorarea cotei TVA pentru producția agricolă de la 8% la 20%, începând cu 1 octombrie 2026.

Asociația amintește că pe 12 iunie agricultori din mai multe raioane au ieșit la protest cu tehnica agricolă, însă acțiunea nu a fost urmată de o reacție din partea autorităților: ”Ca reacția la tragere de timp și aroganță din partea autorităților, fermierii din unele raioane, indiferent de viziuni politice și apartenență la asociațiile de profil, au ieșit pe data de 12 iunie la protest cu tehnica agricolă . Din păcate, nici aceste acțiuni nu au trezit reacția guvernării.”

În urma ședinței, Consiliul Forța Fermierilor a decis să solicite repetat o întâlnire de lucru cu miniștrii Agriculturii și Finanțelor pentru a discuta revendicările organizației. Totodată, în următoarele șapte zile, membrii Consiliului intenționează să organizeze întâlniri în teritoriu cu deputați ai partidului de guvernare pentru a aborda subiectul TVA în agricultură.

Fermierii avertizează că, în lipsa unor progrese concrete, pe 24 iunie ar putea fi organizat un protest regional de amploare, la care agricultorii să participe cu tractoare și alte utilaje agricole.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!