Fermierii moldoveni au accesat aproape jumătate de miliard de lei prin Programul FCA

22 Mai 2026, 10:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Mai 2026, 10:58 // Actual //  Grîu Tatiana

554 de afaceri agricole din Moldova au primit finanțare în ultimul an prin Programul „Facilitatea de Creditare în Agricultură” (FCA), destinat întreprinderilor micro și mici din sectorul agricol. Potrivit autorităților, doar în luna mai au fost aprobate 71 de proiecte, iar sprijinul financiar a ajuns în toate raioanele țării.

Programul este implementat de Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, împreună cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, și oferă agricultorilor credite în lei moldovenești cu o dobândă fixă de 5,1% anual, considerată mult mai avantajoasă decât ratele practicate în mod obișnuit pe piața bancară.

Din aprilie 2026, fermierii au acces și la o nouă componentă a programului – „Capital circulant agricol independent”, creată pentru a-i ajuta să facă față cheltuielilor curente și lucrărilor agricole de sezon. Prin această opțiune, agricultorii pot obține până la 500 de mii de lei pentru menținerea activității de producere.

Până în prezent, 41 de afaceri agricole au beneficiat deja de această formă de sprijin, suma totală acordată depășind 16,5 milioane de lei.

Autoritățile spun că noua componentă a fost lansată în contextul creșterii costurilor de producție și al dificultăților provocate de instabilitatea piețelor externe, care pun presiune pe lichiditățile fermierilor.

În total, prin program au fost acordate 491,28 milioane de lei, dintre care 42,9 milioane de lei au fost alocate în luna mai 2026. Totodată, componenta de grant aferentă împrumuturilor acordate constituie 53,29 milioane de lei, inclusiv 2,24 milioane de lei alocate în luna mai.

Cea mai mare parte a banilor (66,26%) a mers către agricultura convențională, cu o componentă de grant de 5%, dar au fost susținute și proiecte din agricultura conservativă (10,44% din resursele acordate cu o componentă de grant de 15%), precum și investiții în procesarea postrecoltare a producției agricole (19,93% din resurse, cu o componentă de grant de 30%). Capitalul circulant agricol independent reprezintă 3,37% din volumul total al resurselor acordate și nu include componentă de grant.

Potrivit datelor oficiale, 377 de proiecte finanțate, în perioada martie 2025 – 22 mai 2026, vizează achiziția de echipamente pentru agricultura convențională, 72 țin de agricultura conservativă, 64 sunt destinate procesării postrecoltare, iar alte 41 țin de noua componentă pentru capital circulant.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

27 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2026, 19:46 // Actual //  Ursu Victor

Programul „Prima Casă”, promovat de autorități drept o soluție pentru ca moldovenii să-și poată cumpăra o locuință, riscă să se transforme într-o povară financiară pentru familiile care s-au împrumutat peste posibilitățile lor, a declarat directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, care avertizează că ponderea creditelor neperformante în portofoliile bancare a urcat la 5,5%, iar o parte din deteriorarea acestui indicator este legată de sectorul imobiliar.

Potrivit economistului, deși nivelul actual al creditelor neperformante nu reprezintă un pericol imediat pentru stabilitatea financiară a Republicii Moldova, tendința de creștere din ultimele luni constituie un semnal de alarmă.

„Ponderea creditelor neperformante a urcat la 5,5%, deci nu este o cifră mare care să prezinte careva riscuri de stabilitate financiară. Sectorul bancar este unul stabil, probabil cel mai stabil și cel mai bine capitalizat sector din economia națională”, a declarat Lupușor.

Expertul atrage însă atenția că majorarea consecutivă a ponderii împrumuturilor cu probleme trebuie urmărită cu atenție, mai ales că o parte importantă a acestei evoluții provine din sectorul imobiliar.

În opinia sa, situația scoate la iveală și vulnerabilitățile programului guvernamental „Prima Casă”, care, deși a fost conceput pentru a facilita accesul populației la locuințe, a încurajat unele gospodării să contracteze credite pe care le-ar putea susține cu dificultate.

„Aici vorbim de anumite riscuri sau consecințe ale programului Prima Casă, despre care am vorbit anterior, că a fost un program mai mult social decât economic și cu tentă, pe alocuri, electorală”, a afirmat directorul executiv al Expert-Grup.

Potrivit economistului, o parte dintre beneficiarii programului s-au angajat în împrumuturi fără să dispună de venituri suficient de mari pentru a face față poverii financiare, în special într-un mediu macroeconomic volatil.

Riscurile sunt amplificate de creditele cu dobândă variabilă. În perioadele de inflație ridicată și de înăsprire a politicii monetare, dobânzile pot crește, ceea ce duce la majorarea ratelor lunare și pune presiune suplimentară asupra bugetelor familiale.

Pentru gospodăriile care alocă deja o parte considerabilă din venituri achitării creditelor și cheltuielilor curente, o asemenea evoluție poate transforma împrumutul ipotecar într-o povară greu de suportat.

Cu toate acestea, Lupușor subliniază că sectorul bancar rămâne solid și bine capitalizat, iar nivelul de 5,5% al creditelor neperformante nu indică, deocamdată, un risc sistemic. Semnalul de îngrijorare ține mai degrabă de dinamica indicatorului și de vulnerabilitățile financiare ale debitorilor.