Primul cap căzut în PAS! Alex Trubca își depune mandatul de deputat

10 Iul. 2026, 16:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Iul. 2026, 16:17 // Actual //  Ursu Victor

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Alex Trubca a anunțat că și-a depus cererea de renunțare la mandatul de parlamentar, motivând că situația legată de activitatea sa economică afectează imaginea și credibilitatea formațiunii din care face parte.

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Trubca a precizat că a decis să demisioneze din Parlament, în timp ce Agenția Națională de Integritate (ANI) examinează circumstanțele semnalate.

„Astăzi am depus cererea de renunțare la mandatul de deputat. În condițiile în care subiectul activității mele economice afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe, nu pot acționa altfel”, a scris deputatul.

Acesta susține că toate declarațiile făcute anterior pe acest subiect rămân valabile și a amintit că verificarea ANI a fost solicitată chiar de el.

„Urmează ca ANI să încheie verificarea pe care am cerut-o chiar eu și să se pronunțe”, a menționat Trubca.

Deputatul afirmă că dezbaterea publică privind standardele de etică în exercitarea funcțiilor publice reprezintă un semn de maturizare a clasei politice.

„Este un semn bun că după cinci ani de mandat cu Partidul Acțiune și Solidaritate am ajuns să discutăm despre etica și moralitatea activității economice a demnitarilor. Încă câțiva ani în urmă discutam despre «kulioace», grupări criminale organizate care au capturat statul și camere ascunse în casele jurnaliștilor independenți”, a declarat acesta.

Alex Trubca spune că speră ca gestul său să contribuie la ridicarea standardelor de integritate în viața publică.

„Sper ca demisia mea să ridice standardele clasei politice, pentru toți demnitarii din țara asta, actuali și viitori. Atunci când există chiar și o întrebare de moralitate sau etică, pleci din funcție. Eu așa înțeleg lucrurile și așa procedez”, a subliniat deputatul.

Deși renunță la mandatul de parlamentar, Trubca afirmă că va rămâne membru al PAS și va continua să susțină obiectivul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Rămân membru al echipei PAS și voi lucra în continuare pentru a contribui la realizarea dezideratului generației noastre: aderarea Moldovei la UE”, a conchis acesta.

09 Oct. 2026, 16:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:08 // Actual //  Grîu Tatiana

Moldovenii vor putea semnala online produsele care le pun în pericol sănătatea sau siguranța, printr-o secțiune specială a portalului pentru produsele periculoase. Totodată, firmele care recheamă asemenea produse vor trebui să explice clar riscurile și ce pot face cumpărătorii pentru repararea, înlocuirea lor sau recuperarea banilor. Prevederile se regăsesc într-un proiect de hotărâre a Guvernului, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Proiectul prevede amenajarea unei secțiuni pentru sesizările consumatorilor pe portalul privind schimbul rapid de informații pentru produsele periculoase.

Persoanele care vor transmite o sesizare vor trebui să ofere informații despre produs, despre magazinul sau platforma online de unde l-au cumpărat și să explice de ce îl consideră periculos. Dacă s-a produs un accident, vor putea descrie împrejurările și eventualele vătămări sau alte prejudicii suferite. Sesizarea va include și numele, datele de contact, precum și informații despre discuțiile avute cu vânzătorul. Datele personale vor fi păstrate doar atât cât este necesar pentru gestionarea cazului, dar nu mai mult de cinci ani.

O altă schimbare vizează anunțurile prin care companiile îi informează pe cumpărători că un produs este rechemat din motive de siguranță. Acestea vor urma un model unic și vor trebui să arate clar despre ce produs este vorba, ce pericol prezintă și ce trebuie să facă persoanele care îl dețin.

Firmele nu vor putea folosi formulări care minimalizează riscul, precum „preventiv”, „voluntar” sau „în situații rare”. De asemenea, anunțurile nu vor putea invoca faptul că nu au fost raportate accidente pentru a diminua percepția consumatorilor asupra pericolului.

Pentru ca produsul să fie recunoscut ușor, anunțul va include fotografii, denumirea și marca, numărul lotului sau de serie. Atunci când informațiile sunt disponibile, vor fi precizate și locul și perioada în care acesta a fost comercializat.

Cumpărătorilor li se va explica ce măsuri trebuie să ia, inclusiv oprirea utilizării produsului rechemat, și cum pot să îl returneze la magazin ori să programeze ridicarea de la domiciliu sau repararea acestuia. Companiile vor preciza soluțiile oferite — reparare, înlocuire sau rambursare — și datele de contact pentru informații suplimentare.

Potrivit notei informative, obligația companiilor de a emite anunțuri de rechemare există deja. Proiectul stabilește un format comun pentru aceste mesaje și o procedură unitară prin care consumatorii pot semnala produsele suspectate că prezintă riscuri.

Documentul reglementează și schimbul de informații cu sistemul european de alertă rapidă „Safety Gate”. Alertele validate despre produse periculoase din alte state vor ajunge la autoritățile competente din Moldova, inclusiv la Serviciul Vamal.

Dacă proiectul va fi aprobat în forma propusă, regulile privind sesizările și anunțurile de rechemare vor intra în vigoare la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial. Prevederile referitoare la „Safety Gate” se vor aplica la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau la obținerea statutului de membru al sistemului.