Gazele se scumpesc accelerat în Europa! Energocom explică de unde vine creșterea de aproape 20%

20 Iul. 2026, 18:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Iul. 2026, 18:01 // Actual //  Grîu Tatiana

În ultimele opt zile, prețul gazelor naturale pe bursa europeană a crescut de la 48,45 euro/MWh la 58,30 euro/MWh, adică cu aproape 10 euro/MWh. Potrivit Energocom, scumpirea este determinată de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu și nu de factori locali.

Într-un comunicat, compania explică faptul că escaladarea conflictului dintre SUA și Iran a amplificat incertitudinile privind stabilitatea piețelor energetice. Totodată, există riscul perturbării traficului prin Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul petrolului și gazului natural lichefiat (LNG), prin care tranzitează aproximativ 20% din oferta mondială de LNG.

Energocom precizează că atacurile asupra navelor comerciale și petroliere din regiune sporesc riscurile pentru transportul maritim și duc la majorarea costurilor logistice și de asigurare. În același timp, piața ia în calcul o posibilă reducere a exporturilor de gaz natural lichefiat din statele Golfului, în special din Qatar și Emiratele Arabe Unite, furnizori importanți pentru piața mondială.

Compania mai arată că temerile privind diminuarea cantităților de LNG disponibile pentru Europa intensifică concurența dintre piețele europeană și asiatică pentru achiziția de gaze. În plus, participanții la piață încearcă să își asigure din timp volumele necesare pentru perioada următoare, ceea ce a dus la creșterea primei de risc geopolitic.

Potrivit Energocom, prețul gazelor naturale tranzacționate în Europa reflectă permanent așteptările și riscurile percepute de piață, motiv pentru care evoluțiile geopolitice internaționale se regăsesc aproape imediat în cotațiile bursiere.

Deși cotațiile au crescut semnificativ în ultimele zile, estimările actuale indică o posibilă scădere a prețurilor internaționale către începutul lunii noiembrie. Energocom anunță că va continua să monitorizeze evoluția pieței și va reveni cu noi actualizări privind prețul gazelor naturale pe bursele europene.

Amintim că, la 15 iulie, Energocom a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o solicitare de majorare a tarifului la gazele naturale cu 6,5 lei pentru un metru cub. În prezent, consumatorii casnici achită 14,42 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus, iar compania a solicitat un tarif de 20,93 lei/m³, cu TVA inclus. Cererea urmează să fie examinată de ANRE, care va decide dacă noul tarif va fi aprobat.

22 Iul. 2026, 14:07
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Iul. 2026, 14:07 // Actual //  Grîu Tatiana

Consumatorii casnici ar putea achita 20,30 lei, cu TVA, pentru un metru cub de gaze naturale, potrivit proiectului de hotărâre, publicat de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Tariful este mai mic decât cel solicitat de compania de stat Energocom, care a cerut un preț de 20,93 lei/m³, cu TVA.

În prezent, populația plătește 14,42 lei pentru un metru cub de gaze, astfel că tariful propus de ANRE ar însemna o majorare de aproximativ 5,88 lei/m³.

Proiectul stabilește tarife reglementate și pentru celelalte categorii de consumatori, în funcție de nivelul de presiune al rețelei la care sunt conectați. Astfel, prețul ar urma să fie de 14,29 lei/m³ cu TVA la intrarea în rețelele de transport, 14,93 lei/m³ cu TVA la ieșirea din rețelele de transport, 15,36 lei/m³ cu TVA la ieșirea din rețelele de distribuție de înaltă presiune, 16,51 lei/m³ cu TVA la ieșirea din rețelele de distribuție de medie presiune și 20,30 lei/m³ cu TVA la ieșirea din rețelele de distribuție de joasă presiune, tarif aplicat consumatorilor casnici.

Potrivit calculelor ANRE, noul tarif este determinat în principal de creșterea costului de achiziție a gazelor naturale, estimat la aproape 598,5 euro pentru 1 000 de metri cubi. La acesta se adaugă cheltuielile pentru transportul și distribuția gazelor, costurile de furnizare, inclusiv cele aferente serviciilor de facturare și deservire a consumatorilor, precum și rentabilitatea reglementată a furnizorului.

În același timp, ANRE a inclus în calcul și un deficit tarifar acumulat în perioada ianuarie–iulie 2026, de aproape 93,8 milioane de lei, care trebuie recuperat în următoarele luni. Totodată, autoritatea a ținut cont și de un excedent tarifar de 17,6 milioane de lei rămas la sfârșitul anului 2025, sumă care reduce parțial impactul majorării.

Proiectul a fost elaborat în baza cererii depuse de Energocom la 15 iulie și urmează să fie examinat de Consiliul de administrație al ANRE. Decizia va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.