Trump pune mâna pe petrolul Venezuelei: SUA preiau controlul asupra a 65 de miliarde de barili

30 Aug. 2026, 14:58
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Aug. 2026, 14:58 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite au obținut controlul majoritar asupra a peste 65 de miliarde de barili din rezervele dovedite de petrol ale Venezuelei, echivalentul a aproximativ o cincime din rezervele uriașe ale țării sud-americane. Acordul, realizat în parteneriat cu sectorul privat, ar urma să deschidă calea pentru investiții masive ale companiilor americane în industria petrolieră venezueleană, relatează Reuters.

Trump a oferit puține detalii despre mecanismul înțelegerii, susținând însă că aceasta nu va presupune costuri pentru contribuabilii americani. Potrivit liderului de la Casa Albă, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul Apărării Pete Hegseth au negociat acordul împreună cu lidera interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez.

Înțelegerea ar reprezenta o extindere fără precedent a implicării Statelor Unite în industria petrolieră venezueleană. Washingtonul urmărește atât relansarea producției țării sud-americane, cât și asigurarea unor volume suplimentare de țiței pentru rafinăriile americane, în speranța reducerii prețurilor la carburanți.

Venezuela dispune de cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, însă produce în prezent doar aproximativ 1,25 milioane de barili pe zi, mult sub potențialul său. Industria a fost afectată timp de ani de lipsa investițiilor, administrarea defectuoasă și sancțiunile internaționale.

Potrivit Reuters, oficialii venezueleni se pregătesc să semneze săptămâna viitoare acorduri prin care mai multe companii, în special americane, vor primi noi drepturi de explorare și producție. Printre variantele analizate se află concesionarea unor câmpuri petroliere către producători din SUA. Zăcămintele vizate s-ar afla în Centura Orinoco și în regiunea lacului Maracaibo.

Marco Rubio a calificat acordul drept unul avantajos pentru ambele țări. Potrivit acestuia, SUA ar urma să obțină acces la petrol stabil și ieftin, ceea ce ar putea contribui la reducerea prețurilor benzinei, în timp ce Venezuela ar putea atrage aproape 100 de miliarde de dolari în investiții private și crea mii de locuri de muncă bine plătite.

Delcy Rodriguez a declarat că investițiile vor permite dezvoltarea a 17 câmpuri strategice și o creștere semnificativă a producției. Autoritățile de la Caracas estimează că proiectele ar putea genera venituri fiscale totale de circa 209 miliarde de dolari.

Rămân însă numeroase semne de întrebare privind structura juridică și financiară a acordului. Trump nu a precizat ce companii vor participa, ce câmpuri vor fi incluse și nici prin ce mecanism Statele Unite vor exercita „controlul majoritar” asupra rezervelor.

Analiștii avertizează, de asemenea, că efectul asupra prețurilor carburanților din SUA nu va fi imediat. Petrolul venezuelean este în mare parte greu, iar dezvoltarea infrastructurii necesare pentru extracție, transport și rafinare ar putea dura ani și necesita investiții de ordinul zecilor de miliarde de dolari.

01 Sept. 2026, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Sept. 2026, 17:14 // Actual //  Ursu Victor

Nivelul de trai în 2025 scoate la iveală diferențe între Chișinău și restul țării, dar și între mediul urban și cel rural. În timp ce un locuitor al capitalei dispune, în medie, de aproape 8.845 de lei pe lună, în regiunea Sud venitul este de numai 4.287 de lei. Diferențele se văd nu doar în bani, ci și în alimentație, utilități, capacitatea de economisire și chiar în numărul de calorii consumate, arată datele Biroului Național de Statistică.

Datele statistice relevă că persoanele din prima grupă socială, adică cei 20% din populație cu cele mai mici cheltuieli de consum au avut un aport alimentar mediu de 2.046,5 calorii pe zi. În cazul grupei sociale, care cuprinde cei 20% cu cele mai mari cheltuieli, consumul urcă la 2.964,7 calorii, cu circa 45% mai mult.

Diferența este și mai mare atunci când este analizată structura alimentației. În prima prima grupă socială, 45,9% din calorii provin din pâine și produse de panificație, în timp ce la cei din grupul social superior ponderea scade la 35,3%. În schimb, aportul caloric provenit din carne și preparate din carne crește de la 10,5% la 15,3% între cele două extreme.

Aceeași tendință apare și în cazul altor produse considerate mai scumpe. Laptele și produsele lactate asigură 6,8% din aportul caloric al populației din prima quintilă, față de 8,9% în cea mai înstărită categorie. La fructe și pomușoare diferența este aproape dublă: 3,3% din calorii în prima grupă socială și 5,9% în al V-lea grup social.

În schimb, gospodăriile cu cheltuieli mai reduse depind mai mult de alimentele de bază. Uleiurile vegetale reprezintă 11% din aportul caloric în prima quintilă, față de 8,6% în ultima, iar cartofii – 4% față de 3,2%.

La nivelul întregii populații, valoarea energetică medie a alimentației a fost de aproximativ 2.588 de calorii pe persoană pe zi, iar pâinea și produsele de panificație rămân principala sursă de calorii, cu o pondere de 40,2%. Consumul mediu anual a fost de 111,2 kilograme de pâine și produse de panificație pe persoană și de 60,5 kilograme de carne și produse din carne.