Moldovenii au pus pe masă mai multe legume, fructe și lactate în 2025, dar au consumat mai puțină carne și cartofi. Datele Biroului Național de Statistică privind consumul mediu anual pe locuitor arată schimbări destul de vizibile față de 2024.
Cel mai mult a crescut consumul de lapte. În medie, unui locuitor i-au revenit anul trecut 208,3 kilograme, față de 188 de kilograme în 2024. Asta înseamnă cu aproximativ 20,3 kilograme mai mult pentru fiecare persoană, într-un singur an.
Și legumele au ajuns mai des în meniul moldovenilor. Consumul mediu a crescut de la 115,8 la 131,2 kilograme pe locuitor, adică cu aproximativ 15,4 kilograme într-un an. O creștere se observă și la tomate: de la 32,3 la aproape 36 de kilograme pe persoană.
La fructe, pomușoare și nuci, consumul mediu a ajuns la 149,4 kilograme pe locuitor, față de 140,8 kilograme în 2024. Cele mai multe au fost merele, cu un consum mediu de aproape 93,8 kilograme pe persoană.
Moldovenii au consumat și mai multe cereale și produse derivate din acestea. Cantitatea medie a crescut de la 187,9 la 199,3 kilograme pe locuitor. Din această categorie, cea mai mare parte o reprezintă grâul și produsele obținute din acesta – aproximativ 180,5 kilograme pe persoană.
În schimb, carnea a pierdut teren. Dacă în 2024 consumul mediu era de 68,6 kilograme pe locuitor, în 2025 acesta a coborât la 63,6 kilograme. Este o reducere de aproximativ 5 kilograme pentru fiecare persoană. A scăzut și consumul de cartofi, de la 79,3 la 74,3 kilograme pe locuitor.
La ouă, schimbarea a fost mai mică: în 2025, un moldovean a consumat în medie aproximativ 252 de ouă, față de aproape 256 în anul precedent.
Datele nu includ raioanele din partea stângă a Nistrului și municipiul Bender.
