Motorul IT s-a virusat! Exporturile de software ale Moldovei au scăzut cu peste 10%

02 Oct. 2026, 10:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2026, 10:31 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Sectorul serviciilor informatice continuă să fie unul dintre principalii generatori de valută pentru Republica Moldova, însă structura exporturilor arată și un semnal mai puțin favorabil. Serviciile legate de aplicațiile software au scăzut în trimestrul II 2026.

Potrivit raportului Băncii Naționale a Moldovei, excedentul balanței serviciilor de informatică a constituit 159,1 milioane de euro, în creștere cu 5,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile de servicii IT au ajuns la 190,2 milioane de euro, iar importurile la 31,1 milioane de euro.

În același timp, exporturile de servicii legate de aplicațiile de program s-au redus cu 10,2%, până la 48 milioane de euro. În schimb, categoria „alte servicii de informatică”, care include în mare parte servicii de instalare și mentenanță software și hardware, prelucrarea datelor și web hosting, a crescut cu 15,5%, până la 142,2 milioane de euro.

BNM arată că aceste alte servicii de informatică au reprezentat aproximativ 74,8% din totalul exportului de servicii IT, ceea ce indică faptul că cea mai mare parte a veniturilor externe din acest sector nu vine din serviciile legate direct de aplicațiile software.

Per ansamblu, exportul total de servicii al Republicii Moldova a ajuns la 790,7 milioane de euro în trimestrul II 2026, în creștere cu 13,2%, iar serviciile informatice au reprezentat aproximativ 24% din total.

Totodată, excedentul total al balanței serviciilor a fost de 312,8 milioane de euro, în creștere cu 47,7%. Astfel, serviciile informatice au generat singure puțin peste jumătate din surplusul total al serviciilor.

 

02 Oct. 2026, 10:24
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2026, 10:24 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Peste 1,17 miliarde de euro apar în statisticile Băncii Naționale a Moldovei drept modificări legate de intrări informale de numerar în valută, pentru care tranzacțiile care au generat banii nu sunt cunoscute din sursele de date disponibile, arată raportul BNM cu privire la conturile internaționale ale Republicii Moldova.

Potrivit Băncii Naționale, poziția activelor financiare externe s-a modificat în prima jumătate a anului 2026 inclusiv ca urmare a unor „alte schimbări” în valoare de aproximativ 1,172 miliarde de euro. Acestea au vizat categoria numerar și depozite.

BNM explică separat că aceste schimbări de volum înregistrate la active se datorează în totalitate modificărilor la numerarul și depozitele gospodăriilor populației și ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației.

Mai mult, banca centrală precizează că acestea au reprezentat „intrări informale de numerar în valută”, iar tranzacțiile prin care au fost generați acești bani nu sunt cunoscute din sursele de date disponibile.

Suma este una mare raportată la dimensiunea economiei moldovenești. Pentru comparație, în trimestrul II 2026, remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova au constituit 450,4 milioane de euro. Astfel, valoarea acestor schimbări asociate intrărilor informale de numerar în valută este de aproximativ 2,6 ori mai mare decât remiterile înregistrate într-un trimestru.

În ansamblu, activele financiare externe ale Republicii Moldova au constituit la 30 iunie 2026 circa 7,53 miliarde de euro, în timp ce pasivele externe au ajuns la 14,11 miliarde de euro. Poziția investițională internațională netă a rămas debitoare, la minus 6,59 miliarde de euro.

De precizat că raportul BNM nu identifică proveniența concretă a celor 1,17 miliarde de euro și nici nu califică aceste fluxuri drept ilegale. Instituția spune doar că este vorba despre intrări informale de numerar în valută, ale căror tranzacții de generare nu pot fi determinate din sursele statistice disponibile.