Transport ilegal pe drumuri: amenzi de peste 160 000 de lei și plăcuțe reținute în 10 cazuri

13 Oct. 2026, 08:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Oct. 2026, 08:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Amenzi de 160 550 de lei au fost aplicate în urma controalelor desfășurate săptămâna trecută în transportul de mărfuri și persoane. Inspectorii au întocmit 47 de procese-verbale, iar în 10 cazuri au dispus reținerea plăcuțelor și a certificatelor de înmatriculare.

Verificările au fost efectuate pe drumurile publice și la sediile operatorilor de transport de către inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Acțiunile au vizat combaterea transportului ilegal și respectarea regulilor de desfășurare a activității.

Cele mai multe abateri au ținut de încălcarea normelor de transport rutier de persoane și mărfuri, pentru care au fost întocmite 12 procese-verbale. Alte nouă au vizat desfășurarea ilegală a activității de transport și a serviciilor conexe. Împreună cu celelalte abateri constatate, amenzile au însumat 3 211 unități convenționale, echivalentul a 160 550 de lei.

În cadrul verificărilor privind masa și dimensiunile vehiculelor, a fost întocmit și un proces-verbal privind controlul sarcinii pe osie, fiind aplicată o amendă de 774,96 lei.

Totodată, inspectorii au efectuat două controale planificate la operatorii de transport. Pentru una dintre entitățile verificate a fost stabilit un plan de remediere a neconformităților constatate.

13 Oct. 2026, 12:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Oct. 2026, 12:55 // Actual //  Grîu Tatiana

Nava de mărfuri „Chelsea 3”, care transporta marfă din Turcia spre Republica Moldova, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în apropierea coastelor Bulgariei. Toți cei 15 membri ai echipajului au fost salvați, însă mai mulți marinari au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit informațiilor actualizate ale autorităților bulgare.

Nava naviga sub pavilion maltez și plecase din portul turcesc Giresun, având ca destinație Giurgiulești, potrivit publicației maritime bulgare Maritime.bg. Vasul are o lungime de 136 de metri și este deținut și administrat de o companie din Ucraina.

Atacul s-a produs în noaptea de 12 spre 13 octombrie, în apropierea orașului bulgar Biala. Administrația Regională din Varna a anunțat inițial că nava fusese lovită de o dronă, la aproximativ 15 mile marine de coastă. Ulterior, premierul bulgar Rumen Radev a vorbit despre trei drone care au lovit vasul.

La bord se aflau șapte cetățeni ucraineni și opt cetățeni azeri. Echipajul a fost evacuat și transportat la Varna de Poliția de Frontieră bulgară. Deși primele informații indicau că nu existau răniți, autoritățile au comunicat ulterior că cinci marinari au primit tratament pentru leziuni ușoare. Nava a rămas înclinată în urma atacului.

În aceeași noapte, o altă navă comercială a fost atacată în apropierea localității Krapets și s-a scufundat. Potrivit informațiilor actualizate publicate de Reuters, cinci membri ai echipajului au fost salvați, iar 11 erau încă dați dispăruți.

Premierul bulgar a convocat o ședință de urgență a Consiliului de Securitate și a calificat atacurile drept „absolut inacceptabile”. Bulgaria solicită sprijinul Uniunii Europene și al NATO pentru investigarea incidentelor. Originea dronelor nu a fost stabilită public.

Noile incidente vin la o săptămână după alte atacuri cu drone asupra a două nave comerciale în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, anunțate la 6 octombrie.