O nouă instituție cu salarii de milioane! Consiliul Fiscal va verifica prognozele și cheltuielile statului

28 Oct. 2026, 17:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2026, 17:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova ar putea avea din 1 ianuarie 2028, o nouă instituție de supraveghere a finanțelor publice, care va verifica prognozele economice ale Guvernului, respectarea regulilor bugetare și sustenabilitatea cheltuielilor statului. Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de lege cu privire la  înființarea Consiliului Fiscal, o autoritate independentă cu 11 posturi, pentru care sunt estimate cheltuieli de 8,1 milioane de lei în primul an de activitate, arată documentul analizat de BANI.MD.

Potrivit notei de fundamentare, cea mai mare parte a banilor, respectiv 6,25 milioane de lei, va fi destinată remunerării personalului. Instituția va avea trei membri ai Consiliului Fiscal, cinci experți și trei angajați administrativi. Suma include și contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, estimate la 24%.

Pentru cheltuielile administrative, inclusiv serviciile comunale, telecomunicațiile și mentenanța sistemelor informatice, sunt prevăzute 600.000 de lei. Alte 600.000 de lei vor fi cheltuite pentru procurarea echipamentelor IT și a mobilierului.

Totodată, proiectul prevede 300.000 de lei pentru cercetare și expertiză, 200.000 de lei pentru instruire și cooperare internațională și încă 150.000 de lei pentru publicarea rapoartelor, administrarea paginii web și comunicare publică.

Pentru perioada 2028–2029, Ministerul Finanțelor a prevăzut în estimările bugetare pe termen mediu aproximativ 8 milioane de lei anual pentru organizarea și întreținerea noii autorități.

Consiliul Fiscal va avea misiunea de a monitoriza independent politica bugetar-fiscală a statului și de a evalua prognozele macroeconomice și bugetare utilizate de Guvern la elaborarea bugetului anual și a planificării financiare pe termen mediu.

Instituția va analiza inclusiv riscurile legate de deficitul bugetar, respectarea regulilor fiscale și impactul unor politici publice asupra veniturilor și cheltuielilor statului.

Una dintre cele mai importante prevederi ale proiectului este că Guvernul va trebui să respecte recomandările Consiliului Fiscal sau să explice public de ce nu este de acord cu acestea. Potrivit documentului, Executivul va avea la dispoziție cel mult două luni de la publicarea avizelor pentru prezentarea explicațiilor privind eventualele divergențe.

Consiliul va avea obligația să emită anumite avize în termen de 14 zile de la primirea documentelor necesare. Totodată, va putea solicita informații de la autoritățile publice, care vor fi obligate să le furnizeze. Refuzurile sau întârzierile nejustificate vor putea fi făcute publice în rapoartele instituției.

Membrii Consiliului Fiscal vor fi desemnați de Parlament, pentru mandate de cinci ani, cu posibilitatea exercitării a cel mult două mandate consecutive. Un candidat va proveni dintre propunerile Băncii Naționale a Moldovei, altul dintre cele ale Academiei de Științe, iar al treilea va fi selectat prin concurs public.

Pentru ocuparea funcțiilor vor fi necesari cel puțin zece ani de experiență profesională în finanțe publice, macroeconomie sau gestiune bugetară. Membrii Consiliului nu vor putea face parte din partide politice și nu vor putea deține simultan mandate de deputat sau funcții în Guvern.

Ministerul Finanțelor explică necesitatea creării instituției prin angajamentele asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. În prezent, țara nu dispune de un Consiliu Fiscal sau de o altă instituție fiscală independentă, deși o asemenea structură este prevăzută de cerințele europene privind supravegherea politicilor bugetare.

Documentul arată că discuțiile privind instituirea unui Consiliu Fiscal au început încă în anul 2017, dar proiectul a fost reluat odată cu avansarea procesului de integrare europeană.

Autorii au analizat și varianta unei instituții mai mici, conduse de un singur președinte și cu un aparat administrativ redus, care ar fi costat aproximativ 5 milioane de lei anual. Această soluție a fost însă respinsă, Ministerul Finanțelor argumentând că resursele limitate ar putea afecta capacitatea instituției de a realiza analize economice independente complexe.

Proiectul de lege prevede intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2028, până atunci urmând să fie organizate procedurile de selectare a membrilor, recrutarea personalului și asigurarea sediului și resurselor necesare.

28 Oct. 2026, 16:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2026, 16:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Economistul Iurie Rija critică argumentele cu privire efectele importurilor de floarea soarelui asupra prețului uleiului alimentar și pune sub semnul întrebării afirmațiile potrivit cărora accesul la materie primă mai ieftină din străinătate ar aduce automat beneficii consumatorilor. Declarațiile vin în contextul în care Guvernul propune prelungirea licențierii importurilor de grâu, porumb și răsărită până la 31 decembrie 2026, în timp ce actualul mecanism expiră peste doar câteva zile, pe 31 octombrie.

„De ce Vaja nu a micșorat prețul la ulei? Demagogie. În 2023 au intrat zeci de mii de tone de floarea-soarelui din Ucraina. A fost micșorat prețul?”, a declarat economistul Iurie Rija, referindu-se la argumentele privind necesitatea importurilor de materie primă pentru industria de procesare.

Economistul susține că situația trebuie analizată și prin prisma importurilor actuale de răsărită din alte regiuni ale lumii, inclusiv din Argentina.

„Acum Vaja lucrează pe floarea-soarelui din Argentina. Este uleiul mai ieftin?”, a întrebat retoric Rija, sugerând că importul de materie primă la prețuri competitive nu se reflectă neapărat în reducerea prețului produsului finit.

Afirmațiile economistului vizează relația dintre interesele procesatorilor și cele ale producătorilor agricoli autohtoni. Totuși, date comparative privind prețurile de achiziție a materiei prime și evoluția prețului uleiului alimentar nu au fost prezentate în declarația sa.

În același context, Iurie Rija a atras atenția asupra termenului extrem de scurt rămas pentru adoptarea modificărilor legislative privind licențierea importurilor.

„Legea expiră pe 31 octombrie. Peste patru zile. Dacă joi nu se votează, atunci avem un vid legislativ”, a avertizat economistul.

Astfel, ședința Parlamentului de joi, 29 octombrie, devine importantă pentru continuarea mecanismului de licențiere fără întrerupere. În lipsa adoptării și intrării în vigoare la timp a noilor prevederi, actualul regim special ar expira, iar importurile ar urma să fie efectuate potrivit regulilor generale aplicabile.

Rija a făcut referire și la poziția companiei Săveni, despre care afirmă că ar susține prelungirea licențierii importurilor.

Declarațiile economistului vin după ce ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a anunțat miercuri, 28 octombrie, că autoritățile propun extinderea regimului de licențiere pentru importurile de grâu, porumb și răsărită până la sfârșitul anului 2026.

Potrivit ministrului, măsura este necesară pentru protejarea producătorilor agricoli autohtoni și valorificarea recoltei locale, în condițiile în care prețurile de import la răsărită au înregistrat o scădere accentuată în trimestrul al treilea al anului.

Analiza Ministerului Agriculturii arată că prețurile oferite fermierilor moldoveni au rămas relativ stabile, în timp ce valorile de import au scăzut brusc. Autoritățile consideră că această diferență ar putea crea presiuni asupra producătorilor locali, mai ales în contextul dificultăților logistice care afectează exporturile agricole.

Vaja Jhashi, deține monopolul la producția de ulei și controlează 70% din piața cerealelor Republicii Moldova.