Artiom Cociu, propus să preia interimatul Agenției de Guvernare Electronică (AGE) după plecarea Nicoletei Colomeeț, a declarat venituri salariale de aproape 213 mii de lei în 2026, un automobil KIA Sportage evaluat la peste 21 de mii de euro și o participație de 50% într-o companie de consultanță în afaceri. Datele se regăsesc în declarația de avere și interese personale depusă la încetarea mandatului său de la Cancelaria de Stat.
Potrivit declarației de avere, consultată de BANI.MD, Artiom Cociu a obținut în perioada raportată din anul 2026 venituri salariale de 212.795,72 lei de la Cancelaria de Stat. Declarația nu indică alte venituri din activități didactice, donații, dobânzi bancare sau vânzarea unor bunuri.
Cociu a ocupat funcția de șef al Oficiului pentru coordonarea implementării priorităților Guvernului, din cadrul Cancelariei de Stat, fiind numit printr-o decizie din 5 noiembrie 2025.
La capitolul bunuri mobile, viitorul șef interimar al AGE declară un automobil KIA Sportage, fabricat în 2023 și dobândit în 2024, aflat în leasing. Valoarea indicată a automobilului este de 21.590 de euro, în timp ce valoarea de piață înscrisă în declarație este de 9.500 de euro. Documentul nu explică diferența dintre cele două sume.
Un alt detaliu din declarația de avere îl reprezintă participația într-o companie privată. Artiom Cociu deține 50% din capitalul social al SP TREND SRL, societate care activează în domeniul consultanței în afaceri. Valoarea cotei-părți declarate este de 5.400 de lei, aceeași sumă fiind indicată și drept valoare de piață.
În schimb, în declarație nu sunt înscrise terenuri, apartamente sau case de locuit. De asemenea, nu figurează depozite bancare ori alte active financiare care să depășească pragurile legale de declarare. La rubrica datoriilor nu sunt indicate obligații financiare care să depășească pragul prevăzut de legislație, deși automobilul este declarat ca fiind luat în leasing.
Numirea lui Artiom Cociu la conducerea interimară a Agenției de Guvernare Electronică a fost anunțată miercuri, 28 octombrie, de premierul Vasile Tofan, după ce autoritățile au decis schimbarea conducerii instituției pe fondul incidentelor de securitate cibernetică.
Șeful Executivului a precizat că a convenit cu Nicoleta Colomeeț ca aceasta să se retragă din funcție, considerând că instituția trebuie să acorde o atenție sporită securității serviciilor digitale, după o perioadă în care accentul a fost pus pe popularizarea acestora.
Schimbarea conducerii AGE vine după atacul cibernetic din perioada 19–23 octombrie, în urma căruia au fost extrase date asociate cu aproximativ 750.000 de IDNP-uri. Incidentul a provocat îngrijorări privind protecția datelor personale și securitatea platformelor electronice administrate de stat.
