Gaura de 1,7 miliarde de lei din agricultură! Osmochescu caută salvarea la Bruxelles

12 Nov. 2026, 13:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 13:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova mai are de achitat aproximativ 1,7 miliarde de lei, bani care reprezintă datorii istorice la subvențiile agricole acumulate în perioada 2024–2025. Ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu, susține că autoritățile examinează inclusiv posibilitatea acoperirii acestor restanțe din fondurile Uniunii Europene din anul 2028, însă recunoaște că, deocamdată, nu există nicio garanție în acest sens.

Potrivit oficialului, valoarea inițială a restanțelor era de aproximativ 2,1 miliarde de lei, dintre care circa 400 de milioane de lei au fost deja achitate sau se află în proces de achitare.

„La moment, au fost achitate sau sunt în proces de achitare circa 400 de milioane, mai rapid decât am propus noi, doar să facem începutul în 2027. Deci acum vorbim de o sumă de 1,7 miliarde de lei, datorii istorice din 2024–2025”, a declarat Osmochescu.

Ministrul a precizat că aceste datorii provin din angajamente asumate anterior de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), subliniind că, din punct de vedere juridic, nu reprezintă obligații contractuale asumate direct de Guvern sau de Ministerul Agriculturii.

„În primul rând, nu sunt obligațiuni contractuale asumate de către statul Republica Moldova. Nu de Guvern, Ministerul Agriculturii sau AIPA. Sunt niște asumări istorice, din 2024–2025”, a explicat oficialul.

În ceea ce privește identificarea resurselor financiare pentru achitarea restanțelor, Osmochescu a făcut referire la viitorul buget multianual al Uniunii Europene, care va intra în vigoare în 2028.

Potrivit ministrului, propunerea Comisiei Europene pentru următorul ciclu bugetar este de aproximativ 2 trilioane de euro, o parte importantă a fondurilor fiind destinată inclusiv agriculturii și programelor de sprijin pentru statele candidate la aderare.

Oficialul a menționat instrumentul „Europa Globală”, care ar putea oferi Republicii Moldova acces la resurse financiare suplimentare, inclusiv prin mecanismele administrate de AIPA.

„Din 2028, accesând fondurile europene prin AIPA, noi putem vorbi despre potențiala acoperire și a acestor obligații. Dar este prematur la moment să vorbim, pentru că noi nu cunoaștem care va fi bugetul Uniunii Europene începând cu 2028”, a declarat ministrul Agriculturii.

Deocamdată, însă, nu există o decizie privind finanțarea acestor restanțe din bugetul european. Propunerea Comisiei Europene pentru perioada 2028–2034, în valoare de aproape 2 trilioane de euro, se află încă în procesul de negociere și aprobare.

12 Nov. 2026, 13:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 13:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Costul implementării noii legi a salarizării în sectorul bugetar a fost redus de la 5,1 miliarde de lei la 3,2 miliarde de lei, o diferență de 1,9 miliarde de lei. Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, explică această diminuare prin reducerea contribuțiilor sociale aferente salariilor funcționarilor publici, de la 29% la 24%, măsură prevăzută în politica fiscală.

Întrebată despre reducerea costurilor reformei salariale, oficialul a precizat că diferența nu este determinată de renunțarea la majorările salariale planificate, ci de modificarea modului de calcul al contribuțiilor sociale achitate de angajator.

„Această diferență este cauzată de faptul că, în politica fiscală, au fost diminuate contribuțiile care se achită pentru funcționarii publici de la 29% la rata pe care o aplică orice angajator, de 24%”, a explicat Victoria Belous.

Potrivit ministrului, reducerea cotei contribuțiilor sociale diminuează cheltuielile aferente fondului de salarizare, ceea ce permite implementarea majorărilor propuse cu un impact bugetar mai mic decât cel estimat inițial.

„Luând în considerare majorările care s-au propus, fondul de salarizare, în contextul majorărilor expuse, va fi de doar 3,2 miliarde de lei”, a declarat Belous.

Ministrul a subliniat că modificarea contribuțiilor sociale va influența întregul fond de salarizare asupra căruia se aplică noua cotă de 24%, nu doar cheltuielile suplimentare generate de majorările salariale.