Bill Gates a coborât pe locul 5 în topul miliardarilor, după ce a început împărțirea averii cu fosta soție

10 Aug. 2021, 13:24
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
10 Aug. 2021, 13:24 // Au Bani //  MD Bani

Bill Gates, fondatorul Microsoft, a coborât o treaptă şi se află pe locul al cincilea în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume întocmit de revista Forbes, informează luni DPA-AFX.

Miliardarul a coborât în clament în urma divorțului, dar și a împărțirii averii cu fosta sa soție Melinda French Gates.

Gates s-a aflat pe lista miliardarilor încă din 1987 şi este pentru prima dată când coboară sub cea de-a treia poziţie de la lansarea topului prestigioasei reviste.

Potrivit informațiilor, compania de investiţii a lui Gates, Cascade Investment LLC (CAS), i-a transferat joi Melindei Gates acţiuni în valoare de 2,4 miliarde de dolari, valoarea netă a averii acesteia ajungând la 5,6 miliarde de dolari. Bill îi transferase deja acțiuni în valoare de 3,2 miliarde de dolari în mai, după ce cuplul a anunţat destrămarea mariajului.

Acum, Bill Gates are o avere în jur de 129,6 miliarde de dolari, fiind depășit de Mark Zuckerberg, cu o avere 132 de miliarde de dolari, acesta ocupă poziţia a patra, iar fondatorul Microsoft ajunge pe poziția a cincea.

Potrivit agenţiei guvernamentale Security and Exchange Commission, Melinda a primit, din partea companiei Cascade, 3,3 milioane de acţiuni AutoNation, 2,8 milioane Deere & Co şi 9,5 milioane Canadian National Railway.

17 Oct. 2026, 13:48
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
17 Oct. 2026, 13:48 // Homepage //  bani.md

Activitatea platformelor digitale de comandă a taxiurilor, inclusiv Yandex Go, Bolt și Letz, contribuie la creșterea transparenței pieței și a încasărilor fiscale la bugetul Republicii Moldova. În acest context, afirmațiile potrivit cărora activitatea Yandex nu generează venituri fiscale pentru stat nu reflectă situația în ansamblu. Asupra acestui fapt a atras atenția expertul economic al centrului analitic Expert-Grup, Stas Madan, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, potrivit Infomarket.md.

Expertul a acordat o atenție deosebită încasărilor fiscale. Potrivit lui Madan, din punct de vedere fiscal, comisionul perceput pentru serviciile Yandex Go este tratat drept plată pentru servicii importate și este supus taxei pe valoarea adăugată (TVA). Conform datelor prezentate de expert, în anul 2025, încasările corespunzătoare la buget, provenite de la operatorii de taxi care colaborează cu Yandex, au constituit aproximativ 12,5 milioane de lei.

Madan explică și modelul economic de funcționare a pieței serviciilor de taxi. Platformele digitale asigură infrastructura tehnologică necesară pentru comandarea curselor, în timp ce serviciile propriu-zise de transport sunt prestate de companii locale licențiate.

Conform exemplului oferit de expertul economic ”la comisionul perceput de Yandex, care ar fi de 12%, rezultă că de exemplu, la o cursă unde ai plătit 100 de lei, 12 lei ajunge la Yandex, iar restul 88 rămân la companiile locale”.

Potrivit datelor citate de economist, în anul 2025, companiile locale de taxi au generat vânzări de aproximativ 1,2 miliarde de lei.

Totodată, expertul atrage atenția asupra creșterii încasărilor fiscale din acest sector. Conform informațiilor Ministerului Finanțelor, prezentate de Madan, în anul 2024, companiile de taxi au achitat la bugetul de stat impozite și contribuții în valoare de 151,5 milioane de lei, iar în 2025 această sumă a ajuns la 215,9 milioane de lei, înregistrând o creștere de peste 42%.

În opinia economistului, anume datorită unor platforme precum Yandex Go, Letz și Bolt, piața serviciilor de taxi a devenit, în ultimii ani, considerabil mai transparentă din punct de vedere fiscal, iar încasările din impozite și contribuții au crescut comparativ cu perioadele anterioare.