ULTIMĂ ORĂ! Primăria din Trușeni, plină de mascați de la CNA. Ofițerii au descins într-un dosar de corupție

14 Sept. 2021, 12:11
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Sept. 2021, 12:11 // Actual //  MD Bani

Primarul comunei Trușeni, Stela Munteanu, dar și alți actuali și foști angajați ai instituției au fost luați pe sus în această dimineață de mascații de la Centrul Național Anticorupție. Potrivit CNA, aceștia sunt bănuiți de acte de corupție, scrie Realitatea.md.

Informația ne-a fost confirmată de către ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi.

„Au loc perchezitii la Primăria Trușeni. Este documentat primarul și alți actuali și foști funcționari ai Primăriei. Aceștia sunt bănuiți de acte de corupție si preluări abuzive de proprietăți din raza comunei Trușeni și a Capitalei”, ne-a confirmat Starinschi.

CNA va reveni cu alte detalii.

02 Mai 2026, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:34 // Actual //  bani.md

Societatea civilă cere implicare reală pentru viitorul european al Republicii Moldova. Mesajul a fost transmis de directoarea executivă a Fundației Soros Moldova, Daniela Vidaicu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea.

Aceasta a vorbit despre legătura personală cu țara și despre responsabilitatea comună pentru direcția ei. „Eu sunt Moldova și Moldova este parte din ceea ce sunt eu”, a spus Vidaicu, subliniind că fiecare generație contribuie la construirea statului.

Daniela Vidaicu a trecut în revistă momente-cheie din istoria recentă, de la renașterea națională și protestele din 7 aprilie 2009 până la parcursul european,  și a evidențiat lecțiile învățate. „Am înțeles că nu este suficient să fim implicați individual. Avem nevoie de implicare colectivă, de solidaritate, de un efort comun”, a declarat aceasta.

Potrivit ei, democrația nu este doar o alegere formală, ci un angajament zilnic. „Democrația nu există fără participare”, a punctat Vidaicu, menționând că dezvoltarea țării depinde de acțiunile concrete ale fiecărui cetățean, de la respectarea regulilor până la implicarea civică.

Referindu-se la parcursul european, directoarea Fundației Soros Moldova a subliniat că integrarea nu se face doar la nivel politic sau instituțional. „Integrarea europeană nu va fi făcută de altcineva în locul nostru (…), ci de noi aici, acasă”, a afirmat ea.

„Urmează să ne asumăm împreună responsabilitatea unui viitor comun (…) și să ne apucăm serios de treabă pentru a avansa pe drumul integrării europene” .

Discursul s-a încheiat cu un îndemn adresat societății de a continua eforturile pentru dezvoltarea țării și apropierea de valorile europene: „Pentru că noi suntem Moldova și viitorul ei depinde de fiecare dintre noi.