Câte zile trebuie să muncească un moldovean pentru a cumpăra un IPhone 13 pro

11 Oct. 2021, 15:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Oct. 2021, 15:19 // Actual //  bani.md

Portalul Iphone Index 2021 a publicat datele din fiecare ţară care arată cât trebuie să muncească un cetățean pentru a cumpăra un iPhone 13 Pro, cu 128 GB stocare. În timp ce unii dintre cetăţeni trebuie să muncească o lună sau chiar mai mult, pentru un astfel de telefon, alţii l-ar putea cumpăra după doar câteva zile de muncă, în unele ţări într-o săptămână sau chiar mai puţin.

Ţările în care cetăţenii îşi pot cumpăra un iPhone 13 Pro foarte repede sunt Elveţia, în 4,4 zile de muncă, Statele Unite, în 5,9 zile de muncă, Luxembourg, în 6,4 zile de muncă, Australia, în 6,4 zile de muncă şi Danemarca cu 6,9 zile de muncă necesare. Aceste cifre sunt calculate folosind salariile medii rezultate din datele publice din fiecare ţară, deci realitatea poate varia, în funcţie de locul de muncă al fiecărui cetăţean în parte.

La capătul celălalt al clasamentului avem ţări precum Turcia, cu 92,5 zile de muncă necesare, Filipine cu 90,2 zile, Brazilia, cu 79,2 de zile, India cu 75,7 zile şi Mexic cu 49,3 zile de muncă. Republica Moldova nu a fost inclusă în acest studiu, însă folosind datele publice disponibile în acest moment, putem calcula cât trebuie să muncească un moldovean cu salariu mediu pentru a-şi putea cumpăra un iPhone 13 Pro.

Salariul brut pe economie în Republica Moldova era de 9 044 lei în trimestrul doi al acestui an. Astfel, cineva cu salariu mediu face aproximativ 417 de lei pe zi (21 zile lucrătoare pe lună). Un iPhone 13 Pro costă 29 000 lei în magazin, cu 128 GB stocare. Astfel, împărţind costul telefonului la suma pe care un moldovean cu salariul mediu o face pe zi, rezultă că acesta trebuie să lucreze 69,5 zile fără să ia în calcul alte costuri pentru a cumpăra acest model.

Astfel, Republica Moldova stă mai bine din acest punct de vedere decât India, Brazilia şi Filipine, însă este în urma Mexicului (49,3), Muntenegrului (46,7), Tailandei (43), Rusiei (42,1) şi Ungariei (31,3 zile).

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.