VIDEO MONOPOL la Purcari. Consilierii locali adoptă decizii vădit ilegale și bagă satul într-un scandal fără sfârșit

19 Nov. 2021, 09:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Realitatea.md
19 Nov. 2021, 09:26 // Actual //  Realitatea.md

Scandalul de amploare în care s-a pomenit satul Purcari din raionul Ștefan Vodă continuă, iar localitatea a ajuns oficial sub monopolul unui agent economic din regiune, monopol consolidat cu ajutorul unor aleși locali. În timp ce consilierii își amână propriile decizii, luate cu mulți ani în urmă, și spun că le-ar fi luat haotic, sătenii se ceartă între ei, iar cel mai grav, comuna ar putea fi lipsită de investiții mari.

Războiul pornit de „Vinăria Purcari”, companie cotată la Bursa de Valori din București, care și-ar fi atribuit, contrar legilor în vigoare atât internaționale cât și ale Republicii Moldova, drepturi exclusiviste asupra denumirii nu doar a localității Purcari, dar și asupra istoriei acestei renumite regiuni vinicole,  la care compania înregistrată în anul 2003, nici de facto nici de jure nu are nici o atribuție, doar că, pe parcursul ultimilor 17 ani, a exploatat istoria și realizările generațiilor de vinificatori, în scopurile sale comerciale, influențând și chiar băgând în sperieți localnicii, iar ultimii pentru a pune capăt conflictului, iau decizii vădit ilegale în favoarea vinăriei.

Așa s-a întâmplat și la ședința Consiliului local Purcari din 17 noiembrie, fiind deja a treia ședință la număr, pe parcursul ultimilor un an și jumătate, toate fiind inițiate de Vinăria Purcari, cu cererea de anulare și retragere a unui act administrativ legal, eliberat de Consiliul Local Purcari în anul 2013 și care permite companiei Timbrus Purcari Estate care produce vinuri doar din struguri cultivați în satul Purcari, utilizarea toponimului Purcari în activitatea sa comercială.

Și dacă primele două încercări nu au fost în favoarea Vinăriei Purcari, atunci la ședința din 17 noiembrie cu doar un vot mai mult, s-a luat decizia. Aparent, Vinăria Purcari a găsit „argumentele necesare” pentru 7 consilieri, din 13 prezenți, care au decis rezultatul votului.

Iar deși procesul de vot încă nu fusese demarat, directorul Vinăriei Purcari s-a scăpat cu vorba și a dat de înțeles celor prezenți că era la curent care va fi decizia finală a consilierilor.

Toate argumentele și trimiterile la legi, încercările reprezentanților Timbrus Purcari Estate, precum și a avocaților acestora, de a explica consilierilor locali că acțiunile lor nu sunt legale, consecințele votării ilegale, că Vinăria Purcari vrea să scape de singurul concurent din această regiune cu mâinile lor, încercând astfel să monopolizeze utilizarea toponimului Purcari, precum și faptul că 100% din podgoriile companiei cresc în comuna Purcari și toate vinurile sunt produse numai din struguri proprii nu au fost auzite de unii consilieri.

După ore bune de scandal la ședința consiliului local, unii aleși, uitând aparent că sunt obligați să acționeze în interesul sătenilor, și nu al oricărui agent economic separat, oricât de mare și celebru ar fi acesta, au recunoscut că ar avea unele conflicte de interese și că votul lor este exclusiv în favoarea Vinăriei Purcari, deși Comisia de specialitate a Consiliului local de trei ori a emis un aviz negativ la această temă și a recomandat să nu fie votat subiectul.

Fostul primar al localității dă dreptate însă vinăriei Timbrus și spune că decizia emisă de consilieri în 2013 este perfect legală.

Într-un final, la ședința de miercuri, majoritatea consilierilor au votat pentru retragerea permisiunii oferită companiei Timbrus Purcari Estate, lucru care bagă cel mai probabil Primăria Purcari într-un litigiu de durată și costisitor, cu pierderi și cheltuieli care în mod evident nu vor fi acoperite de către Vinăria Purcari, dar de bugetul satului Purcari.

Se pare însă că nu toți consilierii au înțeles pentru ce și-au dat votul și au evitat să recunoască că satul a fost împărțit în două tabere, din vina Vinăriei Purcari. Totodată, cert este că aleșii locali, prin votul de miercuri, au acordat mai puțină importanță Codului Administrativ al Republicii Moldova, care prevede că în urma unui litigiu, acțiunile de atragere în judecată și la răspundere vor fi aplicate personal consilierilor care au votat.

După spusele directorului, compania „Timbrus Purcari Estate” SRL, utilizeaza legal toponimul Purcari în activitatea sa, nu dar în baza actului adminsitartiv, legal eliberat de Consiliul Local Purcari, în anul 2013, dar și în baza prevederilor Legii Viei și Vinului a Republicii Moldova.

Conflictul a pornit încă de la începutul apariției pe piață în anul 2016 a produselor Timbrus, când conducerea Vinăriei Purcari a recurs la diverse metode anticoncurențiale pentru a restrânge dreptul legal al Timbrus Purcari Estate de a utiliza indicația geografică Purcari pe produsele sale.

De-a lungul ultimilor cinci ani, Vinăria Purcari nu a putut demonstra, în nici o instanță de judecată sau de alt fel, că ar fi încălcate drepturile lor, de către societatea Timbrus Purcari Estate. De altfel, Curtea Supremă de Justiție, încă în 2017, a constatat că Vinăria Purcari nu are dreptul exclusiv de utilizare a denumirii geografice Purcari și că această companie nu are dreptul să interzică terților utilizarea loială a denumirii geografice „Purcari”.

Realitatea Live

12 Dec. 2025, 16:23
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
12 Dec. 2025, 16:23 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Uniunea Europeană va introduce, începând cu luna iulie 2026, o taxă vamală de trei euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro care intră pe teritoriul celor 27 de state membre. Măsura va fi una temporară și se va aplica până în anul 2028, când UE intenționează să impună taxe vamale tuturor mărfurilor importate, indiferent de valoarea acestora, a anunțat Comisia Europeană, citată de Agerpres.

Potrivit Comisiei, decizia a fost luată pe fondul creșterii accelerate a numărului de colete de mică valoare care ajung pe piața europeană fără a fi supuse taxelor vamale. Această situație generează concurență neloială pentru comercianții din UE, riscuri pentru sănătatea și siguranța consumatorilor, un nivel ridicat de fraudă și impact negativ asupra mediului. Doar anul trecut, aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare sub 150 de euro au intrat în UE, echivalentul a circa 12 milioane de colete pe zi, un volum dublu față de 2023 și de trei ori mai mare decât în 2022.

Autoritățile europene atrag atenția că o parte semnificativă a acestor produse nu respectă legislația UE, iar creșterea exponențială a importurilor ridică semne de întrebare privind controlul calității și siguranței. Noua taxă va afecta în special retailerii online care expediază bunuri din afara UE, în special din China, precum Shein, Temu sau AliExpress. Datele Comisiei arată că, în 2024, 91% din comenzile online sub pragul de 150 de euro au provenit din China.

Separat de decizia UE, România va introduce mai devreme o măsură similară. Începând cu 1 ianuarie 2026, autoritățile de la București vor aplica o taxă fixă de 25 de lei pentru fiecare colet sub 150 de euro comandat de pe platforme din afara Uniunii Europene, precum Shein, Temu, AliExpress sau Trendyol. Măsura face parte dintr-un pachet legislativ adoptat de Guvernul României și validat de Curtea Constituțională.

Subiectul este relevant și pentru Republica Moldova, unde platformele de comerț online din afara UE sunt utilizate pe scară largă. Autoritățile de la Chișinău analizează deja posibile măsuri similare. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că veniturile potențiale din taxarea coletelor provenite de pe platformele internaționale ar putea depăși un miliard de lei, în contextul actualului volum ridicat de importuri mici și slab fiscalizate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII