Percheziții la un fost „prieten” de a lui Plahotniuc

26 Nov. 2021, 11:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Nov. 2021, 11:41 // Actual //  bani.md

Ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, în comun cu procurorii anticorupție, au descins în această dimineață cu percheziții acasă la un fost viceministru al Economiei, dar și fost director al „Moldtelecom”.

Potrivit surselor Deschide.MD ar fi vorba despre Vitalie Iurcu. Dânsul este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită.

Vitalie Iurcu a deținut funcția de viceministru Economiei și secretar de stat al Ministerului Economiei în perioada 2015-2019. Anterior, timp de șase ani, acesta a deținut funcția de director general al SA „Moldtelecom”. La fel, Iurcu a activat în funcții de conducere în cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Iurcu a fost considerat ca fiind unul dintre cei mai bogați funcționari din cadrul Guvernului Filip de la Partidul Democrat al cărui președinte a fost Vlad Plahotniuc. Doar în 2018 a încasat din salarii și indemnizații circa 1,5 milioane de lei, iar familia sa din vânzarea de locuințe a obținut venituri de circa 10 milioane lei.

28 Oct. 2026, 17:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2026, 17:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan propune mutarea Penitenciarului nr. 13 din centrul Chișinăului și vânzarea terenului pe care se află instituția. El consideră că acesta reprezintă una dintre cele mai valoroase proprietăți ale statului. Șeful Executivului susține că un ar de teren în această zonă ar putea costa între 50.000 și 100.000 de euro, iar în locul închisorii ar putea apărea un hotel, clădiri de birouri sau alte investiții imobiliare care să aducă bani la buget.

„Noi avem un penitenciar în centrul Chișinăului. Cel mai scump pământ din Chișinău, noi ținem deținuți. Cu tot respectul, pot să stea și la Băcioi undeva, sau în afară, sau unde vrem noi să construim”, a declarat premierul, miercuri, 28 octombrie, în cadrul ședinței Guvernului, în timpul examinării proiectului privind modificarea acordului de împrumut pentru construcția unui nou penitenciar.

Tofan consideră că menținerea unei închisori într-o zonă imobiliară atât de valoroasă reprezintă o utilizare ineficientă a proprietății statului. În opinia sa, terenul ar trebui valorificat economic, iar banii obținuți din vânzare ar putea fi direcționați către alte investiții publice.

„Pământul acesta din centrul Chișinăului trebuie valorificat pentru lucruri care să aducă bani statului. Să fie un hotel acolo, să fie clădiri de birouri, să fie orice-o fi. Dar să nu stea chiar criminalii din țara asta în cel mai luxos loc”, a afirmat Tofan.

Premierul a avansat și o estimare a prețului terenurilor din zonă, susținând că un ar ar putea valora între 50.000 și 100.000 de euro. Totuși, acesta nu a prezentat o evaluare imobiliară oficială care să confirme sumele.

Actualul Penitenciar nr. 13 ocupă un teren de aproximativ 2,2 hectare, echivalentul a 220 de ari. Raportată strict matematic la intervalul de preț indicat de premier, suprafața ar putea avea o valoare teoretică de 11–22 de milioane de euro. Calculul este însă unul orientativ, nu o evaluare de piață, iar prețul unei eventuale tranzacții ar depinde de regimul juridic și urbanistic al terenului, precum și de condițiile de valorificare.