Moldova capturată în era lui Plahotniuc. Sturza: Mii de funcționari primeau plicuri. În top erau și unii de la CC

09 Dec. 2021, 14:43
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
09 Dec. 2021, 14:43 // Slider //  bani.md

Pe timpul guvernării Partidului Democrat, liderul formațiunii, Vlad Plahotniuc a capturat instituțiile statului, iar bugetul unui partid se ridica la peste un milion de euro. Bani erau direcționați pentru salariile în plic ale funcționarilor, explică fostul premier și actualul om de afaceri, Ion Sturza, care a comentat recenta majorare de salarii ale judecătorilor constituționali.

În perioada mai puțin faimoasă de capturare a statului, un ministru proaspăt trimis la plimbare de către Plaha, pentru umblatul la borcanul cu miere fără voia stăpânului, îmi povestea cu multă umilință că a fost cruțat și i se va mai plăti și solda încă pe șase luni. Cât? Zece mii de USD pe lună în plic. Vine curierul și pac… plicul cu solda! Un șef de organizație sportivă se tot crucea, vine solda de la Plaha, doar că în bancnote mărunte – de 5 și de 10 lei. Și culmea! În pungi cu sigla cu trei trandafiri”, explică Sturza.

În opinia omului de afaceri, așa a funcționat Republica Moldova, iar în prezent acest sistem este în pericol.

Mii de funcționari publici de toate rangurile: activiști de partid, procurori, polițiști, judecători, influenceri, jurnaliști, bloggeri, lunar, primeau „plicuri”. De la câteva sute de euro la zeci de mii. În top erau și unii de la CC. La un moment dat, când încă mai era și Filat în scenă, se făcea un fel de aucțion, cine dă mai mult. Dacă la începuturi, prin 2010, bugetul la negru al unui partid „mare” era de 300-400 mii de euro, păi în 2019 ajunsese la 1-1,2 milioane lunar!”, a punctat Sturza.

Fostul premier afirmă că la acea vreme exista o corupție generalizată

În plus, de la corupție generalizată, dar foarte bine controlată de Plaha & Co mai cădeau „firimituri” și la alții. Din subvenții, investiții, vamă, fisc… Astăzi, acest „sistem” e în mare pericol! Cel puțin, cu plicurile de la partid. Mai e ceva la socialiști și Șor. Jale mare! Culmea e că cei mai mari contestatari ai măririi salariilor celor de la CC, parlament și (ce obrăznicie!) șefului statului sunt cei care au beneficiat ani la rândul de „plicuri”. Și a fost OK moral și corect social”, a opinat omul de afaceri.

Fostul premier se întreabă retoric, „Dar cât de moral este ca noi, cetățenii, să angajăm și să încredințăm soarta și viața noastră unui șef de stat pe care îl plătim cu… 800 de euro. Mai puțin decât un inginer începător de la mine din fabrică. Un ministru care gestionează bugete de miliarde – cu 700 de euro? Nu ar fi mai util să discutăm despre această situație bizară când cei aleși de noi sunt plătiți mai rău ca o angajată din alimentația publică de la Piața Centrală? Vrem performanță, vrem integritate? Păi pe stomacul gol și cu pantalonii rupți în fund e mai greu…”

Omul de afaceri spune că cu majorarea salariului judecătorilor de la Curtea Constituțională s-a greșit. „Prea mare a fost „pasul”, prea puțină transparență și explicații. Cineva a venit și s-a impus, cam brutal și lipsit de simț politic. Ca rezultat, avem o primă fractura  între „ramuri”. A meritat?”

06 Iun. 2026, 15:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
06 Iun. 2026, 15:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE), Dan Pîrșan, a lansat un atac la adresa fostei șefe a companiei Electroca, Corina Popescu, al cărei nume este vehiculat pentru funcția de ministru al Energiei în viitorul Executiv de la București.

Într-o postare publică, Pîrșan susține că Popescu a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții-cheie în sectorul energetic, inclusiv cele de secretar de stat în Ministerul Energiei, director general al Transelectrica și director general al Electrica.

Acesta readuce în atenție episodul din mai 2022, când Corina Popescu a fost revocată din funcția de director general al Electrica înainte de expirarea mandatului. Potrivit lui Pîrșan, compania a anunțat inițial o compensație de aproximativ 400.000 de euro, însă raportările ulterioare ar fi indicat că suma totală acordată pentru încetarea anticipată a contractului de mandat s-a ridicat la circa 3,42 milioane de lei brut, echivalentul a aproximativ 680.000 de euro.
„Adică exact rețeta românească: pleci înainte de termen, dar nu pleci supărat. Pleci cu sute de mii de euro”, a afirmat liderul APCE.

În opinia sa, cazul ridică semne de întrebare privind responsabilitatea publică și mecanismele de verificare a eventualelor conflicte de interese în sectorul energetic, în contextul în care foști manageri și demnitari revin frecvent în poziții de influență în companii de stat, instituții publice sau firme de consultanță.

Pîrșan a declarat că România are nevoie de „energie, nu de uși rotative pentru protejații sistemului” și și-a exprimat speranța că discuțiile privind eventualele numiri în noul Guvern vor fi analizate atent.

Corina Popescu nu a comentat deocamdată public acuzațiile formulate de președintele APCE. Postarea reprezintă poziția autorului și nu conține concluzii ale unor instituții de control privind existența unor conflicte de interese sau încălcări ale legislației.