Droguri de 1,3 milioane lei! Trei membri ai grupului infracțional au fost arestați

23 Dec. 2021, 13:55
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Dec. 2021, 13:55 // Actual //  MD Bani

Un grup infracțional care comercializa droguri în valoare estimativă de 1,3 milioane lei a fost destructurat de oamenii legii Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit informațiilor, asupra drogurilor a fost aplicat sechestru, iar trei membri ai grupului au fost reținuți, cu angajații „Fulger” – liderul grupării și două persoane care activau în calitate curieri cu vârste cuprinse între 19 și 30 ani. Ulterior, la demersul procurorilor PCCOCS, doi membri au fost plasați în arest preventiv, iar în privința celui de-al treilea, instanța de judecată a decis cercetarea lui în libertate.

Sub supravegherea procurorilor, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală ale IGP au documentat activitatea infracțională a grupului pe parcursul ultimilor două lună. Astfel, aceștia au stabilit că cei trei comercializau pe internet droguri sintetice de tip PVP (denumite „sare”), amfetamină și substanțe psihoactive de tip nou (NPS).

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile, apartamentele închiriate precum și locurile unde au fost ascunse drogurile, oamenii legii au ridicat mai multe pachețele cu droguri de tip PVP și amfetamină, cu masa totală de peste 1,2 kg; precum și 600 gr de marijuană și timbre LSD. De asemenea, au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare și altă tehnică de calcul, carduri bancare, pachețele autosigilante pentru vânzarea drogurilor și cântare electronice la scară mică.
Potrivit legii, învinuiții sunt considerați nevinovați până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale de condamnare în privința acestora.

 

16 Oct. 2026, 15:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Oct. 2026, 15:35 // Actual //  Ursu Victor

Calea Ferată din Moldova (CFM) încearcă să demonstreze că transportul feroviar de călători mai are viitor. Vineri, 16 octombrie, întreprinderea de stat a organizat o cursă de testare pe traseul Chișinău – Revaca – Sîngera cu un tren diesel modernizat. Marea provocare a specialiștilor nu a fost însă doar să pună trenul în mișcare, ci și să descopere pe ce porțiuni de cale ferată acesta ar putea circula mai repede.

Potrivit unui comunicat publicat de compania de stat, garnitura pregătită de specialiștii Depoului Chișinău a parcurs noul traseu pentru evaluarea infrastructurii și identificarea condițiilor necesare organizării circulației regulate a trenurilor de călători.

În timpul deplasării, feroviarii au examinat sectoarele de cale ferată pentru a stabili unde ar putea fi crescută viteza de circulație. Cu alte cuvinte, înainte de a promite că trenurile vor ajunge mai repede la destinație, întreprinderea trebuie să afle mai întâi unde le permite infrastructura să accelereze.

Pe lista problemelor care urmează să fie rezolvate figurează și amenajarea peroanelor pentru călători, precum și îmbunătățirea infrastructurii aferente traseului. Deocamdată, nu este clar când vor fi executate lucrările și nici când ar putea fi lansate cursele regulate.

CFM precizează că testarea face parte din procesul de evaluare a stării tehnice a infrastructurii feroviare și de identificare a măsurilor necesare pentru desfășurarea circulației în condiții de siguranță.

Întreprinderea susține că își continuă eforturile pentru dezvoltarea transportului de călători, îmbunătățirea calității serviciilor și utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile.

Deocamdată, pasagerii interesați să călătorească pe ruta Chișinău – Revaca – Sîngera mai au de așteptat. CFM nu a anunțat un orar, durata călătoriei, frecvența curselor sau prețul biletelor.
Astfel, după o cursă de testare cu trenul modernizat, rămâne de văzut dacă inițiativa se va transforma într-o alternativă reală de transport pentru locuitorii din zonă sau dacă garnitura va rămâne, pentru o perioadă, doar dovada că pe aceste șine se mai poate circula.

Anterior, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea declara că doritorii de a ajunge din centrul Capitalei la aeroport ar putea ajunge cu trenul și declara despre proiectul de reabilitare a stației Revaca de unde pasagerii vro vi preluați de autobuze și transportați la aeroport.