Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, admite că statul ar putea revizui condițiile de privatizare a Hotelului „Zarea” din centrul Chișinăului, după mai multe tentative eșuate de vânzare. Oficialul consideră că prețurile stabilite de evaluatori nu reflectă întotdeauna realitatea pieței, iar condițiile excesive impuse investitorilor pot descuraja potențialii cumpărători. În schimb, ministrul nu susține ideea demolării prin implozie a clădirii din perioada sovietică.
Întrebat dacă autoritățile ar trebui să ia în calcul demolarea hotelului, situat pe un teren atractiv pentru dezvoltatorii imobiliari, Năsui a declarat că soluția trebuie căutată mai întâi în modul în care statul organizează privatizările.
„Dacă o privatizare n-a mers o dată, n-a mers a doua oară, trebuie să ne uităm puțin ce se întâmplă acolo”, a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, una dintre problemele majore ale procesului de privatizare o reprezintă prețurile de pornire și numeroasele condiții impuse cumpărătorilor. Năsui a explicat că, în ultimele șase săptămâni, a analizat mecanismul de vânzare a proprietăților statului și a identificat obstacole care pot afecta participarea investitorilor.
„Se pun foarte multe condiții, se pun niște prețuri evaluate care s-ar putea să fie niște prețuri de evaluator, dar nu să fie concordante cu prețul real de piață pe care cineva chiar l-ar plăti pentru un bun”, a explicat oficialul.
Ministrul a subliniat că un bun evaluat la o anumită sumă nu înseamnă neapărat că există și un cumpărător dispus să achite acel preț. Din acest motiv, autoritățile ar putea reexamina mecanismul de privatizare, inclusiv în cazul Hotelului „Zarea”.
Claudiu Năsui a anunțat că Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, modificări menite să faciliteze participarea investitorilor la licitațiile organizate de stat. Noile prevederi urmăresc reducerea sumelor pe care ofertanții trebuie să le blocheze și eliminarea unor garanții considerate împovărătoare.
„Să nu mai obligăm ofertanții sau oamenii care vor să cumpere diferite bunuri scoase la licitație de stat să-și blocheze prea mulți bani sau să pună niște garanții nevoioase, care, de fapt, îți alungă potențialii cumpărători”, a precizat ministrul.
În ceea ce privește propunerea de demolare a Hotelului „Zarea” prin implozie, Năsui a respins ideea ca o asemenea decizie să fie luată la nivel ministerial. El consideră că viitorul clădirii ar trebui stabilit de un investitor privat sau printr-un mecanism profesionist de administrare.
„N-aș susține neapărat implozia sau o soluție tehnică pentru Hotelul Zarea sau pentru alte obiective. Aș zice că cel mai bun lucru de făcut este să lași un antreprenor privat sau să ai o structură de guvernanță care să decidă lucrurile acestea, nu să fie decis într-un birou, într-un minister”, a declarat Năsui.
Totodată, ministrul a anunțat că, în următoarele săptămâni, Executivul va prezenta o viziune integrată privind reforma companiilor de stat, inclusiv o nouă abordare a procesului de privatizare.
Declarațiile vin după ce ultima tentativă de vânzare a Hotelului „Zarea”, organizată pe 20 octombrie, a eșuat din lipsă de cumpărători. Deși statul a stabilit un preț inițial de 106 milioane de lei și a prelungit perioada de înscriere cu două luni, niciun investitor nu a depus o cerere de participare. Agenția Proprietății Publice a anunțat că va relansa procedura.