Lovitură crâncenă pentru „cămătarii” de la microfinanțare. S-a zis cu dobânzile de 500%. Din 2023 – sub lupa BNM

07 Ian. 2022, 13:41
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
07 Ian. 2022, 13:41 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Companiile de microfinanțare urmează să treacă sub supravegherea Băncii Naționale a Moldovei, susțin autoritățile Republicii Moldova în scrisoarea adresată FMI a programului de reforme pe care ar urma să le implementeze în următoarele 40 de luni.

Am modificat legislația relevantă (acțiune prealabilă) în vederea transferului către BNM a responsabilităților de reglementare și supraveghere a organizațiilor de creditare nebancară, asociațiilor de economii și împrumut și companiilor de asigurări, începând cu 1 iulie 2023. Am numit noi membri ai Consiliului executiv al CNPF în vederea îmbunătățirii supravegherii sectorului financiar nebancar, a gestionării transferului de responsabilități și a facilitării dezvoltării pieței de capital”, se mai arată în scrisoare autorităților adresată FMI.

Autoritățile mai spun că vor perfecționa și consolida Legea cu privire la organizațiile de creditare nebancară pentru a facilita creditarea responsabilă, prin includerea unor prevederi privind acțiunile de control necesare pentru determinarea capacității de rambursare a debitorilor și nivelurilor de constituire a gajului.

Ultimele date ale Comisiei Naționale a Pieției Financiare relevă  că organizațiiile de microfinanțare au înregistrat un profit de 707 mil. de lei, de două ori mai mare în nouă luni ale anului 2021 față de perioada similară a anului precedent, arată ultimele date ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

Două companii au strâns 40% din totalul profitului înregistrat de cele 136 de companii. Este vorba de Easy Credit – 149,3 mil. de lei cu 28% mai mult și Microinvest cu 119,5 mil. de lei cu 41,5% mai mult față de nouă luni ale anului 2020.

Companiile de microfinanţare de pe piaţa financiară moldovenească abundă de oferte de creditare, care par a fi una mai atrăgătoare decât alta. Aceste oferte îi ademenesc în special pe oamenii simpli, ajunşi la limita disperării, analfabeţi juridic, care semnează contracte fără ca să le citească. Moldovenii sunt ademeniţi să apeleze la companiile de microfinanţare pentru procedura simplificată de eliberare a creditelor, spre deosebire de băncile comerciale, care impun cerinţe pe care oamenii de rând nu le pot întruni, cum ar fi angajarea oficială în câmpul muncii. În consecinţă, moldoveni care au luat credite de la organizaţii de microfinanţare au ajuns să fie deposedaţi de bunuri, inclusiv de locuinţe, după aceea au fost puşi în situaţia să achite sume care depășesc de câteva ori suma împrumutată.

Dobânzile practicate de companiile de microfinanațare sunt de-a dreptul halucinante. În  unele cazuri ajung și la 500% anual.

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.