Microsoft Corp va cumpăra Activision Blizzard, producătorul de jocuri video „Call of Duty” cu 68,7 miliarde de dolari

19 Ian. 2022, 09:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
19 Ian. 2022, 09:21 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Microsoft Corp (MSFT.O) a anunțat marți că achiziționează producătorul de jocuri video „Call of Duty” Activision Blizzard (ATVI.O) pentru 68,7 miliarde de dolari în numerar, cea mai mare afacere din sector, făcându-l pe producătorul Xbox a treia companie de jocuri ca mărime după venituri.

„Gaming-ul este cea mai dinamică și interesantă categorie de divertisment pe toate platformele de astăzi și va avea un rol cheie pentru dezvoltarea platformelor din metaverse“, a declarat într-un comunicat, directorul executiv al Microsoft, Satya Nadella.

Biblioteca de jocuri a Activision, cum ar fi „Call of Duty“ și „Overwatch“ , îi oferă platformei de jocuri de la Microsoft, Xbox, un avantaj peste Playstation-ul de la Sony, care se bucură de ani de zile de un flux mai constant de jocuri exclusive.

Bobby Kotick va continua să lucreze ca CEO la Activision Blizzard, conform Reuters.

Săptămâna trecută, editorul rival de jocuri video, Take-Two Interactive Inc. (TTWO.O) a spus că va cumpăra Zynga, creator „Farmville“, pentru 11 milioane de dolari în numerar și acțiuni, marcând una dintre cele mai mari tranzacții din industrie, din întreaga lume.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!