Președintele a spus că împreună cu Guvernul și Parlamentul, examinăm scenariile de dezvoltare a crizei și evaluăm riscurile pe care le prezintă acestea. Prioritatea statului nostru este viața și siguranța oamenilor noștri.

În asemenea momente, trebuie să rămânem solidari și uniți. Vă îndemn să nu ne lăsăm manipulați de propaganda care cultivă dezbinarea, să nu permitem urii să prindă rădăcini în societatea noastră. Indiferent de limba pe care o vorbim, de preferințele noastre politice, suntem cu toții cetățenii Republicii Moldova”, a mai spus Maia Sandu.

Președinta se arată încrezătoare că tensiunile din regiune vor fi gestionate prin dialog și negocieri diplomatice pentru că noi știm cât de mare e prețul războiului. E un preț pe care nicio țară nu trebuie să-l plătească. Pacea e garanția viitorului regiunii și al țării noastre.

Ucraina a cerut o reuniune de urgență cu Rusia şi ţările din Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) și a acuzat Moscova că nu oferă informaţii cu privire la deplasările trupelor sale comasate la frontiera ucraineană. Între timp, Rusia a spus că relațiile dintre Moscova și Washington sunt „prăbușite la pământ”.

Începând din noiembrie, Rusia a comasat peste 100.000 de soldaţi la frontiera de est a Ucrainei, suscitând o puternică îngrijorare în Occident cu privire la o posibilă nouă operaţiune militară împotriva Kievului, după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014.

 

Realitatea Live

20 Mart. 2026, 17:30
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Mart. 2026, 17:30 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta de valută de la persoanele fizice a crescut la 95,0% în luna februarie 2026, față de 90,3% în ianuarie, arată datele publicate de Banca Națională a Moldovei.

Evoluția a fost determinată de creșterea ofertei de valută din partea populației, care a ajuns la 242,8 milioane euro, în urcare cu 11,5 milioane euro sau 5,0% față de luna precedentă. În același timp, cererea netă de valută din partea agenților economici s-a menținut practic stabilă, înregistrând o ușoară scădere de 0,2%, până la 255,7 milioane euro.

bănci şi finanţe
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
bănci şi finanţe
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie