Firmele rusești, luate la puricat în România

24 Feb. 2022, 11:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Feb. 2022, 11:48 // Actual //  bani.md

România, alături de partenerii din NATO şi UE, va impune sancţiuni substanţiale împotriva Rusiei, spune preşedintele Senatului, Florin Cîţu, preşedinte PNL.

„În România Ministerul Finanţelor trebuie să facă o analiză în detaliu a tuturor companiilor unde există acţionariat rusesc să vedem dacă sunt pe lista celor sancţionaţi şi să se ia măsurile necesare. În acelaşi timp trebuie să verificăm dacă aceşle companii primesc ajutor de stat, să nu ajungă ajutorul de stat la cei care sunt pe listele sancţionate. Iarăşi, trebuie o analiză a Ministerului Finanţelor a prezenţei României în bănci ruseşti, pentru care eu am oprit participaţia noastră, să vedem dacă e oportun să rămânem în aceste instituţii internaţionale”, spune Florin Cîţu.

El spune că România nu va fi implicată în războiul din Ucraina.

Referitor la starea de urgenţă, el precizează că decizia va fi luată în CSAT de preşedintele Klaus Iohannis.

08 Mai 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Mai 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

S.A. CET-Nord a anunțat lansarea unei licitații pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei electrice (BESS) cu o capacitate de 70 MW, în cadrul centralei termoelectrice din Bălți. Proiectul vizează selectarea unui partener privat care va asigura finanțarea și implementarea integrală, de la proiectare și construcție până la instalare și punere în funcțiune.

Potrivit companiei, viitorul sistem va fi conectat la rețeaua națională în baza unui aviz de racordare emis de Moldelectrica, ceea ce permite integrarea capacității de stocare în sistemul electroenergetic al țării.

Inițiativa face parte din eforturile autorităților de a dezvolta infrastructura de stocare a energiei, esențială pentru integrarea surselor regenerabile, acoperirea consumului în orele de vârf și sporirea rezilienței sistemului energetic. Sistemele BESS permit acumularea energiei produse în exces și utilizarea acesteia atunci când cererea este ridicată, contribuind la stabilitatea rețelei.

Ministerul Energiei al Republicii Moldova a precizat că statul își păstrează rolul de facilitator al investițiilor strategice, în timp ce implementarea tehnică și financiară va fi realizată de partenerul selectat printr-o procedură deschisă și competitivă, bazată pe criterii tehnico-financiare.

Proiectul de la Bălți vine în continuarea altor investiții în domeniu. La sfârșitul lunii aprilie, în localitatea Rădeni a fost pus în funcțiune cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Republica Moldova, cu o capacitate de 60 MWh, integrat cu un parc fotovoltaic de 50 MW.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!