Italia îngheață împrumutul de 500 milioane de euro pentru proiectul rus Arctic LNG 2

02 Mart. 2022, 13:39
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
02 Mart. 2022, 13:39 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Invadarea Ucrainei de către Rusia a determinat Italia să suspende partea sa de finanţare pentru proiectul Arctic LNG 2, în valoare de 21 miliarde de dolari, condus de producătorul rus privat de gaze Novatek, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Occidentul a luat măsuri fără precedent de izolare a sistemului financiar şi a economiei ruse. Până acum, sectorul energetic a fost scutit, dar sancţiunile care afectează industria rămân în vigoare. Potenţialul pentru sancţiuni suplimentare a determinat Italia să regândească împrumutul pentru fabrica unde se vor procesa gazele, evaluat la 500 milioane de euro (561 milioane de dolari), susţin sursele.

Banca italiană de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP) şi subsidiara rusă a celui mai mare grup bancar italian, Intesa Sanpaolo, au convenit recent să ajute la finanţarea proiectului Novatek. Împrumutul era garantat de societatea italiană de asigurare de credite SACE, care a asigurat deja investiţii şi proiecte legate de Rusia în valoare de aproape cinci miliarde de euro, scrie Agerpres.

Sursele spun că împrumutul nu a fost acordat, iar CDP şi Intesa analizează situaţia, alăturându-se astfel valului de companii care şi-au redus semnificativ legăturile cu Rusia. Discuţiile privind soarta împrumutului sunt în derulare între Intesa, CDP, SACE şi Trezorerie. Acordul rămâne în vigoare deocamdată, adaugă sursele.

Toate părţile interesate au refuzat să comenteze informaţia.

Înainte de conflicul din Ucraina, se estima că Arctic LNG 2 va fi lansat în 2023, urmând să ajungă la capacitate deplină de aproape 20 milioane tone gaze naturale lichefiate (LNG) pe an în 2026.

În noiembrie, Novatek a anunţat acorduri de împrumut cu bănci ruseşti şi străine, în valoare de 9,5 miliarde de euro, asigurând finanţarea externă necesară pentru proiect.

Acţionarii Arctic LNG 2 sunt Novatek (60%), TotalEnergies (10%), CNPC din China (10%), CNOOC (10%) şi Japan Arctic LNG (10%), un consorţiu alcătuit din Mitsui & Co, Ltd. şi JOGMEC.

Un grup de europarlamentari a cerut în luna mai liderilor Germaniei, Franţei şi Italiei să nu sprijine proiectul, din cauza temerilor legate de mediu.

Realitatea Live

03 Oct. 2025, 12:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 12:48 // Actual //  Ursu Victor

Fostul președinte al României, Klaus Iohannis, a fost executat silit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit surselor G4Media și Economedia din instituție. Una dintre casele acestuia urmează să fie scoasă la licitație, în timp ce statul român pregătește și o acțiune în instanță pentru recuperarea sumelor obținute din închirierea imobilului.

Conform comunicatului ANAF din 3 octombrie, instituția a preluat imobilul vizat și a schimbat yala acestuia, după ce Klaus Iohannis ar fi refuzat să participe la predarea spațiului. Este vorba de spațiul comercial situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu, pentru care ANAF i-a cerut fostului președinte, încă din august, să restituie suma de 4,7 milioane lei, bani obținuți din chirii.

Imobilul de pe Bălcescu 29 a aparținut familiei prezidențiale între 1999 și 2016, aducând venituri de peste 260.000 de euro din închirierea către Raiffeisen Bank. Potrivit investigațiilor Rise Project și Centrului de Investigații Media, familia Iohannis a achiziționat imobilul printr-o succesiune contestată, iar în 2015 Curtea de Apel Brașov a stabilit că deținerea era nelegală.

În aprilie 2016, titlul de proprietate al familiei Iohannis a fost radiat din cartea funciară, iar ulterior au urmat procese între statul român și foștii proprietari privind dreptul de proprietate asupra imobilului.

Cazul are la bază o istorie complicată a moștenirii, pornind de la imobilele familiei Ghenea-Baștea naționalizate în perioada comunistă. În 1999, un presupus moștenitor, Ioan Baștea, a obținut prin instanță revocarea naționalizării, moment din care, printr-o serie de tranzacții, soții Klaus și Carmen Iohannis au ajuns coproprietari ai imobilului.

Astfel, casa din centrul Sibiului, devenită sursă de venituri consistente, este acum obiectul unei executări silite, iar fostul președinte riscă și procese suplimentare pentru recuperarea banilor în favoarea statului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII