Putin s-a răzgândit! Rusia va respecta dreptul de proprietate asupra companiilor străine

16 Mart. 2022, 17:50
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Mart. 2022, 17:50 // Actual //  MD Bani

Președintele rus Vladimir Putin a dat asigurări că Federația Rusă, spre deosebire de Occident, va respecta drepturile de proprietate ale companiilor străine, transmite agenția de presă tass.ru.

Potrivit sursei citate, companiile care au rămas să activeze în Rusia vor beneficia de oportunități suplimentare.

„Apreciem poziţia acelor companii străine care, în ciuda presiunii neruşinate din partea Statelor Unite şi a vasalilor săi, continuă să lucreze în ţara noastră. În viitor, cu siguranţă vor primi oportunităţi suplimentare de dezvoltare”, a promis şeful statului la o întâlnire privind măsurile de sprijin socio-economic regiuni din Federația Rusă.

De asemenea. președintele rus a adăugat că va respecta dreptul la proprietate a companiilor care s-au retras din Rusia.

„Îi cunoaștem și pe cei care și-au trădat laș partenerii, au uitat de responsabilitatea lor față de angajații și clienții din Rusia și s-au grăbit să câștige dividende iluzorii participând la campania anti-rusă”, a spus Putin. „În același timp, spre deosebire de țările occidentale, vom respecta dreptul la proprietate”, a spus președintele.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

19 Aug. 2026, 16:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Aug. 2026, 16:30 // Actual //  Grîu Tatiana

Capitalul social al complexului „Arena Națională” urmează să fie majorat cu 61,97 milioane de lei, echivalentul a 3,13 milioane de euro, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului promovat de Agenția Proprietății Publice. Banii, alocați din bugetul de stat, sunt destinați achitării obligațiilor față de partenerul privat în cadrul contractului de parteneriat public-privat pentru construcția Arenei Naționale.

Contractul de parteneriat public-privat a fost semnat la 24 august 2018, iar statul și-a asumat rambursarea investiției realizate de partenerul privat conform unui grafic de plăți care se încheie în 2030. Valoarea totală a contractului este de 44,53 milioane de euro.

Plățile au fost împărțite în 24 de tranșe. Primele două au fost de câte 5 milioane de euro, după care au urmat plăți anuale. Până în 2025, statul a achitat 28,95 milioane de euro către partenerul privat. Pentru perioada 2026–2030 au mai rămas de achitat 15,58 milioane de euro, în 10 tranșe. Ultima plată este programată pentru anul 2030.

Din această sumă, pentru anul 2026 sunt prevăzute două tranșe, în valoare totală de 3,13 milioane de euro. Pentru achitarea lor, în bugetul de stat au fost prevăzute până la 61,97 milioane de lei, bani care urmează să fie transferați către SRL „Arena Națională” prin majorarea capitalului social.

Suma în lei a fost calculată la un curs estimativ de 19,79 lei pentru un euro, iar documentele arată că există riscul ca diferența de curs să genereze necesitatea unor bani suplimentari. SRL „Arena Națională” a solicitat deja o suplimentare de 2,3 milioane de lei pentru acoperirea integrală a plății.

Autorii proiectului precizează că majorarea capitalului social nu reprezintă o investiție nouă în Arena Națională, ci este legată de obligațiile contractuale asumate de stat în 2018. În lipsa alocării banilor, există riscul ca statul să nu-și poată executa obligațiile față de partenerul privat, ceea ce ar putea genera litigii și alte consecințe financiare.

Termenul pentru achitarea tranșelor aferente anului 2026 a expirat la 24 iunie, iar autorii propun ca hotărârea să intre în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit unui raport al Curții de Conturi, Arena Chișinău nu își poate acoperi cheltuielile de bază și a înregistrat pierderi nete de 37,5 milioane de lei, în pofida unui capital social de aproape 966 de milioane de lei. Raportul mai relevă că partenerul privat a fost selectat fără concurență reală, la concurs fiind depusă o singură ofertă. De asemenea, contractul nu ar fi conținut clauze suficient de clare privind repartizarea riscurilor și transferul bunurilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!