Războiul de la graniță a cutremurat piața valutară din Republica Moldova. Presiunea a ajuns la un miliard de dolari

26 Apr. 2022, 08:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Apr. 2022, 08:38 // Actual //  bani.md

Războiul din Ucraina a creat perturbații pe piața valutară din Republica Moldova și a accentuat și mai tare presiunea, dictată deja de sectorul energetic. De la începutul războiului, moldovenii s-au agitat și au cumpărat, ca să-și facă rezerve, circa 400 de milioane de dolari, chiar dacă s-a observat o diferență dintre marja comercială a BNM și a băncilor și caselor de schimb valutar, ultimele câștigând zeci de milioane de lei. În prezent, presiunea pe piața valutară se apropie de un miliard de dolari. Însă, situația este gestionată mult mai bine față de perioada anilor 2014-2015, deoarece Republica Moldova are suportul partenerilor externi, a explicat economistul Veaceslav Ioniță în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, în luna martie 2022, a fost înregistrată o ofertă netă de valută negativă. Moldovenii au vândut mai puțină valută decât au procurat. Doar în martie 2022, pentru prima dată în istoria țării, oamenii nu doar că nu au vândut valută, dar au procurat valută și am avut vânzări nete de valută negative, minus 26 de milioane de dolari.

Potrivit, economistului, dacă în perioada 2014-2015 deficitul de valută a fost de 900 de milioane de dolari, din cauza jafului bancar și a lipsei suportului extern, rezervele valutare s-au redus din contul banilor care au cauzat deficitul. Acum, chiar dacă deficitul este de apropie un miliar de dolari, rezervele au scăzut cu doar 484 de milioane de dolari. Restul banilor au fost compensați de către partenerii externi. În următoarele două-trei luni, inclusiv din contul altor bani, în valută, care vor veni din exterior, vor fi suplinite toate rezervele valutare. Plus, cele 400 de milioane de dolari procurate de către cetățeni vor fi întoarse, deoarece oamenii au început a face cheltuieli.

Economistul a mai menționat că în prezent asistăm la o apreciere puternică a dolarului pe plan internațional, care s-a apreciat față de toate valutele, inclusiv față de leul moldovenesc. Însă leul moldovenesc, față de celelalte valute este mai puternic, și este determinat de faptul că este o depreciere puternică a monedei ucrainene. Începând cu 2018, leul moldovenesc începe anul practic la același nivel față de dolar și euro.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

30 Oct. 2026, 09:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Oct. 2026, 09:08 // Actual //  Grîu Tatiana

Femeile din Republica Moldova petrec zilnic cu aproape două ore mai mult decât bărbații făcând treburi casnice și îngrijind membrii familiei. În cuplurile cu copii sub 18 ani, diferența este evidentă chiar la pregătirea meselor: participă 85,1% dintre femei și doar 30,8% dintre bărbați, potrivit cercetării „Utilizarea timpului”, realizată de Biroul Național de Statistică în semestrul al doilea al anului 2025.

În medie, femeile dedică muncii casnice și îngrijirii neplătite 4,6 ore pe zi, față de 2,8 ore în cazul bărbaților. Diferența este de o oră și 48 de minute zilnic. Aceste medii sunt calculate pentru întreaga populație de 15 ani și peste, inclusiv pentru persoanele care nu au desfășurat asemenea activități în ziua cercetată.

Dacă sunt luate în calcul doar persoanele implicate, timpul ajunge la 4,9 ore pe zi pentru femei și 3,4 ore pentru bărbați. Totodată, 94,2% dintre femei participă la munca în gospodărie și îngrijirea familiei, comparativ cu 82,6% dintre bărbați.

Pregătirea și servirea meselor reprezintă cea mai răspândită activitate casnică. La nivelul întregii populații cercetate, rata de participare a femeilor este de 86,9%, aproape dublă față de cea a bărbaților, de 44,2%. Femeile care desfășoară această activitate îi dedică, în medie, 1,9 ore zilnic.

Femeile sunt mai implicate și în curățenia locuinței, spălarea rufelor și întreținerea hainelor. Cele care fac curățenie și întrețin locuința alocă acestor sarcini, în medie, 1,5 ore pe zi. Indiferent de tipul gospodăriei, rata de participare a femeilor la pregătirea meselor se situează între 85,1% și 88,4%, iar la activitățile de curățenie – între 68,9% și 75,2%.

Bărbații participă mai frecvent la întreținerea spațiilor exterioare, reparații minore și întreținerea clădirilor, vehiculelor sau utilajelor. Cei implicați în curățenia și întreținerea în exterior dedică acestor activități, în medie, 1,6 ore pe zi.

Diferența de implicare în treburile casnice se accentuează la vârsta de 25–54 de ani. În această categorie, rata de participare este de 93,5% pentru femei și de 75,9% pentru bărbați. Spre comparație, în rândul tuturor bărbaților de 15 ani și peste, indicatorul este de 80%.

Și îngrijirea copiilor revine mai frecvent femeilor. În cuplurile cu copii sub 18 ani, 47,1% dintre femei participă la aceste activități, față de 33,1% dintre bărbați. În gospodăriile formate din părinți singuri cu cel puțin un copil minor, rata este de 40,9% în cazul femeilor și de 21,2% în cazul bărbaților.

Responsabilitățile continuă și atunci când oamenii fac alte lucruri. Aproximativ 27,1% dintre femei desfășoară treburi casnice în paralel cu alte activități, față de 14,4% dintre bărbați. În cazul îngrijirii membrilor familiei ca activitate secundară, proporțiile sunt de 13,7% și, respectiv, 6,2%. Persoanele implicate dedică îngrijirii desfășurate în paralel cu alte ocupații, în medie, 4,5 ore zilnic, timp care se suprapune cu activitățile principale.

Cele mai multe ore pentru munca în gospodărie și îngrijire le alocă persoanele de 25–34 de ani: în medie, cinci ore pe zi în rândul celor implicate. Urmează persoanele de 35–44 de ani, cu 4,6 ore. În cazul femeilor de 25–44 de ani, aceste responsabilități ocupă 21,9% din întreaga zi, echivalentul a peste cinci ore, aici fiind înregistrată și cea mai pronunțată diferență față de bărbați.

Nici zilele de odihnă nu aduc o reducere a timpului dedicat gospodăriei. Persoanele care desfășoară muncă casnică neplătită îi alocă, în medie, 4,1 ore în zilele de odihnă, comparativ cu 3,8 ore în zilele lucrătoare.

La nivel național, munca în gospodărie și îngrijirea neplătită ocupă 15,7% din timpul zilnic al populației, cu 2,2 puncte procentuale mai mult decât în 2012. Pentru femei, ponderea ajunge la 19,1% din zi, comparativ cu 11,7% pentru bărbați.