Bomba cu ceas din Europa care riscă să aducă dezastrul. Foametea şi războiul urmează

Seceta, foametea şi războiul vin uneori împreună. Seceta prelungită face ca războaiele pentru apă să devină o normalitate în SUA.

Nu sunt duse cu gloanţe şi bombe, ci între comunităţile locale cu mijloace juridice. În Franţa, unul din grânarele Europei, precipitaţiile aproape de cele mai scăzute cote din istoria meteorologiei locale ameninţă recoltele de cereale şi astfel speranţele că grâul francez poate deveni o rezolvare a crizei grâului ucrainean.

Ziarul francez Libération a dedicat un dosar editorial întreg secetei care va afecta nu doar agricultura ţării, ci şi pe cea europeană. Conflictul din Ucraina poate fi considerat ca fiind parţial un război pentru apă deoarece armata rusă, prin teritoriile ucrainene ocupate, a deschis pentru însetata Crimee accesul la apa din Nipru.

În Olanda, laboratorul agricol al Europei, fermierii avertizează că seceta din primăvară poate produce o penurie de alimente.

Autorităţile apreciază că anul acesta deficitul de precipitaţii poate stabili un nou record. Nivelul apei în râuri şi lacuri este atât de jos încât folosirea acestora pentru irigaţii a devenit periculoasă pentru floră şi faună şi, prin urmare, în multe situaţii interzisă. Iar agricultura olandeză este adesea dată ca exemplu de sustenabilitate.

În Spania, din cauza secetei, fermierii din Sierra Nevada reactivează un sistem de canale şi apeducte vechi de 1.000 de ani pentru a aduce apă din munţi. În iarnă, din cauza lipsei de precipitaţii, un bazin de acumulare spaniol a secat, dezvăluind un sat fantomă aflat pe fundul lacului. Seceta a lovit chiar şi capitala Norvegiei, Olso, ai cărei locuitori sunt rugaţi să facă economie la consumul de apă.

Iar în Ungaria, oamenii de ştiinţă avertizează că lacul Balaton, unul dintre cele mai mari lacuri cu apă dulce de pe continent, ar putea să sece în doar câteva decenii. Dar acolo, nivelul apei este menţinut ridicat artificial din motive economice. Europa este în cea mai mare parte un continent bogat, cu ţări care ştiu să coopereze, dacă este comparat cu altele. Riscurile ca seceta să producă crize alimentare care să degenereze în conflicte sunt mai mici decât în alte părţi. Însă seceta poate deveni un factor de destabilizare politică. Spre exemplu, Politico descrie cum schimbările climatice, asociate cu deficit de precipitaţii şi cu inundaţii, adică fenomene meteo extreme, hrăneşte extrema dreaptă.
Partidul Vox le spune fermierilor andalusieni ceea ce ei vor să audă: că efectele schimbărilor climatice pot fi atenuate prin tehnologie şi nu este nevoie de modificarea modelului de afaceri, este dispus să se implice în conflicte cu alte comunităţi pentru apă şi atacă regulile UE care interzic irigarea terenurilor agricole cu apă din zonele naturale acvatice protejate din apropiere.

În alte părţi ale lumii, lucrurile sunt mult mai complicate. Irakul se confruntă cu o secetă fără precedent. Accesul ţării la apă este condiţionat de ţările vecine Turcia, Siria şi Iran, care au barat cursurile marilor râuri. Ca de obicei în regiune, relaţiile între vecini sunt complicate.

Dacă în ultimii ani agricultura a făcut ca Irakul să fie autosuficient din punctul de vedere al recoltei de cereale, anul acesta seceta şi costurile de producţie – seminţe, carburanţi şi îngrăşăminte – mult mai mari ameninţă chiar ocupaţia de agricultor, scrie France24.

Greutăţile îi determină pe fermieri să-şi părăsească terenurile şi să plece la oraş în speranţa că vor găsi acolo de muncă.
Orientul Mijlociu este recunoscut pentru instabilitate şi războaie. La fel şi Africa.

Acolo, în unele regiuni situaţie este şi mai dramatică. În estul continentului, seceta este, de asemenea, una record, resursele sunt şi mai puţine. Cornul Africii – Somalia, Etiopia, Djibouti şi Eritrea ñ se confrunta şi înainte de războiul din Ucraina cu o criză alimentară. Acum, scumpirea grâului, a carburanţilor şi a îngrăşămintelor riscă să creeze foamete în masă, notează revista Foreign Policy. Aceasta înseamnă instabilitate. Yemenul, cu războiul nesfârşit dintre puterile regionale care-l devastează şi cu cea mai mare criza umanitară din lume, este la doar doi paşi distanţă.

În Europa, guvernele şi comunităţile răspund la secetă cu măsurile clasice.

În Franţa, în valea Drume, prefectura a anunţat încă din aprilie primele restricţii de anul aceasta în folosirea apei – ceva nemaiauzit în această perioadă a anului. Fermierii încearcă să facă faţă penuriei de apă prin ajutor reciproc şi sisteme de aprovizionare alternative. În întreaga Franţă primele culturi se anunţă catastrofale.

Autorităţile îndeamnă oamenii să facă economie la apă, iar în unele regiuni este sunt interzise spălatul maşinilor şi udatul grădinii. „Dragă Oslo! Avem mai puţină apă ca de obicei şi avem nevoie de ajutorul vostru pentru a economisi apa! Staţi mai puţin sub duş, închideţi robinetele când vă spălaţi pe dinţi şi evitaţi să udaţi peluzele. Faceţi aceste lucruri pentru Olso pentru a putea folosi apa în cotinuare acolo unde este cu adevărat important!“ Locuitorii capitalei Norvegiei s-au obişnuit să primească astfel de mesaje prin SMS de la primărie. Iar sondajele arată că cetăţenii se conformează. În Ungaria, autorităţile au emis prima alertă de secetă în martie, permiţând astfel fermierilor să utilizeze apa de suprafaţă cu mai puţine restricţii. Guvernul a anunţat că va investi 532 de milioane de euro în reabilitarea sistemelor de irigaţii din sudul uscat al ţării, dar în următorii opt ani. El speră să suplimenteze rezervele cu apă din Dunăre şi Tisa. Dar dacă fluviile seacă şi ele? În iarna anului 2018 secarea Rinului a împins economia Germaniei în pragul recesiunii.

#foamete #razboi #criză

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Borge Brende, preşedintele Forumului Economic Mondial, nu vede cu ochi buni tabloul economiei mondiale, afirmând că lumea se va confrunta cu un deceniu de creştere în slow-motion dacă nu se aplică măsurile economice corecte.

El a subliniat pericolul pe care îl prezintă pentru economie datoria globală, aflată în continua creştere, şi care a ajuns la un nivel nemaivăzut din 1820, accelerând riscul de stagflaţie cu care s-ar putea confrunta economiile avansate, scrie CNCB.

„Trebuie să abordăm situaţia datoriilor la nivel mondial. Nu am mai văzut o asemenea datorie de la Războaiele Napoleoniene, suntem pe cale să acumulăm datorii cât tot PIB-ul la nivel global”, a avertizat Brende.
El este de părere că guvernele trebuie să se gândească cum să reducă această datorie şi să ia măsurile fiscale corecte fără a ajunge în situaţia de a declanşa o recesiune. De asemenea, a semnalat presiunile inflaţioniste persistente şi faptul că inteligenţa artificială generativă ar putea fi o oportunitate pentru ţările în curs de dezvoltare.

Avertismentul său se vine în continuarea unui raport recent al Fondului Monetar Internaţional, care a observat că datoria publică mondială a crescut la 93% din PIB anul trecut, fiind în continuare cu 9 puncte procentuale mai mare decât nivelurile anterioare pandemiei. FMI a estimat că datoria publică mondială s-ar putea apropia de 100% din PIB până la sfârşitul deceniului.
Fondul a evidenţiat, de asemenea, nivelurile ridicate ale datoriei din China şi Statele Unite, afirmând că politica fiscală relaxată din cele din urmă pune presiune asupra ratelor şi a dolarului care apoi împinge în sus costurile de finanţare în întreaga lume, exacerbând problemele care deja există.

La începutul acestei luni, Fondul Monetar Internaţional şi-a majorat uşor prognoza de creştere globală, afirmând că economia mondială s-a dovedit „surprinzător de rezistentă” în ciuda presiunilor inflaţioniste şi a schimbărilor de politică monetară. În prezent, acesta se aşteaptă la o creştere globală de 3,2% în 2024, în creştere cu un modest 0,1 puncte procentuale faţă de prognoza sa anterioară din ianuarie.

Brende de la WEF a declarat duminică că cel mai mare risc pentru economia globală este acum „recesiunea geopolitică cu care ne confruntăm”, subliniind recentele tensiuni dintre Iran şi Israel.

„Există atât de multă imprevizibilitate şi se poate scăpa uşor de sub control. Dacă Israelul şi Iranul ar fi agravat acest conflict, am fi putut vedea peste noapte un preţ al petrolului de 150 de dolari. Iar acest lucru ar fi fost, desigur, foarte dăunător pentru economia globală”, a spus el.