UE vrea să folosească activele oligarhilor ruși pentru reconstrucția Ucrainei

20 Mai 2022, 12:36
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
20 Mai 2022, 12:36 // Slider //  MD Bani

Uniunea Europeană vrea să folosească activele înghețate ale oligarhilor ruși pentru a finanța reconstrucția Ucrainei după război, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters.

„Avocații noștri lucrează intens la găsirea unor posibile modalități de folosire a activelor înghețate ale oligarhilor pentru reconstrucția Ucrainei. Cred că și Rusia ar trebui să aibă o contribuție”, a spus von der Leyen pentru postul german de televiziune ZDF.

De asemenea, ea a adăugat că este în favoarea cuplării reconstrucției pe termen lung a Ucrainei cu reformele necesare pentru ca țara să adere la Uniunea Europeană. Potrivit ei, pentru ca ucrainenii să aibă un viitor în Uniunea Europeană trebuie îndeplinite anumite standarde pentru aderare în domenii precum statul de drept și în sfera economică și politică.

„Procesul de aderare depinde foarte mult de modul în care se comportă țara candidată și de ceea ce face. Ucraina vrea să adere la UE cu orice preț, ceea ce înseamnă că există o motivație puternică pentru a întreprinde reformele necesare”, a spus ea. „Va trebui să cofinanțăm reconstrucția Ucrainei. Este logic să abordăm reformele în același timp, de exemplu împotriva corupției sau consolidarea statului de drept”, a adăugat Ursula von der Leyen.

În acest sens, Comisia Europeană propune constituirea unei „platforme de reconstrucţie condusă de Ucraina şi de Comisia Europeană şi care să reunească statele membre ale UE, alţi donatori bilaterali sau internaţionali, instituţii financiare internaţionale şi alţi parteneri care gândesc la fel”.

Fondul Monetar Internaţional estimează că Ucraina are nevoie de 5 miliarde de euro pe lună ajutor financiar în lunile următoare.

Realitatea Live

10 Iul. 2026, 16:23
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
10 Iul. 2026, 16:23 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Vasile Tofan a fost propus astăzi la funcția de premier de formațiunea politică PAS. Redacția BANI.MD a făcu profilul candidatului. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori și investitori din Republica Moldova, cu o experiență de peste două decenii în investiții, dezvoltarea afacerilor și guvernanță corporativă. În ultimii ani, numele său a fost vehiculat în repetate rânduri pentru funcția de prim-ministru, iar vineri, 10 iulie, PAS a anunțat oficial că îl va propune pentru șefia Guvernului.

Astfel, Tofan este Senior Partner al Horizon Capital, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din Europa de Est, cu investiții în Republica Moldova și Ucraina. În această calitate, a coordonat investiții în companii din regiune și a promovat atragerea capitalului străin în economia moldovenească.

Pe lângă activitatea din cadrul Horizon Capital, Vasile Tofan ocupă funcții importante în guvernanța unor companii de referință din Republica Moldova: vicepreședinte al Consiliului de Administrație al maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, președinte al Consiliului de Administrație al Purcari Wineries, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din Europa Centrală și de Est și membru în Consiliul de Administrație de la TV8.

Tofan și-a construit cariera în sectorul privat și al investițiilor. El a acumulat experiență atât în Republica Moldova, cât și în străinătate. În ultimii ani, omul de afaceri a fost implicat în dezbaterile cu privire politicile economice și fiscale. Recent, el a publicat un plan de reforme în 12 puncte, care include reducerea cheltuielilor publice, reformarea administrației și stimularea investițiilor private, apreciind că Republica Moldova are nevoie de schimbări economice profunde.

Numele lui Vasile Tofan nu apare pentru prima dată în discuțiile cu privire la  funcția de premier. În 2025, presa a relatat că i s-a propus să conducă Executivul, însă acesta nu a preluat funcția. În ultimele zile, după demisia premierului Alexandru Munteanu, Tofan a reapărut în centrul speculațiilor politice, iar liderul PAS, Igor Grosu a ieșit într-un video pe FAcebook și a confirmat oficial că îl înaintează pentru funcția de prim-ministru.