Pentagon: Rusia a învățat din greșelile de pe câmpul de luptă și își schimbă abordarea

28 Mai 2022, 07:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Mai 2022, 07:34 // Actual //  bani.md

Rusia învață din greșelile sale de pe câmpul de luptă de până acum, chiar dacă avansul său este, în continuare „incremental”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John, Kirby, conform Bloomberg.

Rusia a încercat să rezolve din probleme cu care s-a confruntat în ce privește logistica și aprovizionarea în primele zile ale războiului, a spus Kirby.

Problema a fost rezolvată, parțial, de faptul că regiunile în care au loc, în acest moment, principalele atacuri ale rușilor, în Donbas, sunt mult mai aproape de Rusia.
Însă rușii sunt ceva mai reticenți în a „avansa prea mult”, în condițiile în care se tem să nu-și „tensioneze ” din nou liniile de aprovizionare.

Armata rusă a avut doar succese reduse și puține în încercările sale de a-și integra operațiunile terestre cu cele aeriene – „Folosesc unități mai mici, acum, în locuri mai mici și cu mișcări mai puțin ample”, a spus Kirby.

Totuși, Rusia continuă să aibă probleme în ce privește „comandarea și controlul” trupelor sale din Ucraina, a adăugat oficialul american.

07 Oct. 2026, 09:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Oct. 2026, 09:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Aproape 85 de mii de proprietari de autovehicule au primit notificări pentru achitarea taxei de drum pentru anul 2026, în valoare totală de 102,6 milioane de lei. Serviciul Fiscal de Stat precizează că documentele sunt autentice, după ce în mediul online au circulat informații potrivit cărora acestea ar fi false.

Notificările au fost generate și expediate de autoritatea fiscală și îi vizează pe proprietarii autovehiculelor care au trecut inspecția tehnică în perioada 1 iunie–31 decembrie 2025 și pentru care această verificare se efectuează o dată la doi ani. SFS amintește că taxa pentru folosirea drumurilor se achită anual, indiferent de periodicitatea inspecției tehnice.

În total, prin intermediul Poștei Moldovei au fost expediate 84 974 de notificări. Fiecare document conține numărul de identificare al autovehiculului (VIN), anul fabricației și suma de plată pentru 2026. Notificările includ și un cod QR care permite accesarea serviciului MPay pentru achitarea taxei.

Proprietarii pot verifica suma calculată prin serviciul „Calculatorul auto online”. Pentru a explica pașii de verificare și de plată prin MPay, autoritatea fiscală a publicat și tutoriale video.

Dacă taxa pentru anul 2026 a fost deja achitată pentru autovehiculul indicat, notificarea poate fi ignorată. În cazul în care mașina a fost vândută, iar taxa nu fusese plătită până la momentul vânzării, obligația de achitare îi revine noului proprietar sau posesor, precizează SFS.