Numărul doi de la FMI vine în Moldova. Va face un tur al țării să vadă cât de săracă e populația

10 Iun. 2022, 17:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Iun. 2022, 17:46 // Actual //  bani.md

Directorul general adjunct al Fondului Monetar Internațional (FMI), domnul Kenji Okamura va vizita Moldova în perioada 12-15 iunie 2022, anunță reprezentanța FMI în Republica Moldova.

În timpul vizitei, domnul Okamura se va întâlni cu conducerea țării și se va deplasa în teritoriu pentru a aprecia situația actuală și provocările existente în Republica Moldova.

Republica Moldova are un program cu FMI pe o perioadă de 40 de luni, iar la 11 mai 2022 Consiliul de directori executivi al FMI a decis majorarea de la 400 milioane de Drepturi speciale de tragere (DST) până la 594,3 milioane de DST (cca 795,72 milioane de dolari SUA) a împrumuturilor în cadrul Programului de reforme economice. Programul este susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF).

Împrumutul este destinat redresării economice prin promovarea unui set adecvat de politici și va permite avansarea reformelor instituționale și de guvernanță pe termen lung menite să restabilească rezervele necesare pentru impulsionarea unei creșteri rapide cuprinzătoare și durabile a veniturilor. Reformele-cheie țin de domeniile incluse în cadrul de guvernanță definit de FMI, inclusiv în ceea ce privește consolidarea transparenței si responsabilizării, imbunătățirea previzibilității politicilor publice, consolidarea instituțiilor financiare, asigurarea dereglementăii și încurajarea concurenței.

Împrumutul va fi utilizat pentru finanțarea necesităților bugetului. Cheltuielile prioritare vor include cheltuielile pentru drumuri, sectorul energetic și aprovizionarea cu ape, dar și investiții eficiente în sănătate, educație și crearea locurilor de muncă noi.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

24 Iun. 2026, 21:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Iun. 2026, 21:00 // Actual //  Ursu Victor

Economistul Veaceslav Ioniță susține că autoritățile trebuie să vorbească deschis despre situația finanțelor publice și să recunoască faptul că Republica Moldova a trăit „pe datorie” în ultimii șapte ani.

În cadrul emisiunii „Contrasens” de la publicația Ziua, Ioniță a criticat mesajele potrivit cărora noile politici fiscale ar reduce povara fiscală pentru cetățeni, calificând astfel de afirmații drept „propagandă ieftină”.

„Oameni buni, nu confundați economia cu propaganda ieftină. Guvernul trebuia să iasă în fața societății și să spună lucrurilor pe nume”, a declarat economistul.

Potrivit acestuia, din anul 2020 și până în prezent, statul a cheltuit cu aproximativ 100 de miliarde de lei mai mult decât a încasat, acumulând datorii semnificative pentru a acoperi cheltuielile publice.

„Noi am trăit ultimii șapte ani pe datorie. Am cheltuit cu 100 de miliarde de lei mai mult decât am câștigat. Asta veșnic nu poate fi”, a afirmat Ioniță.

Economistul a atras atenția și asupra costului tot mai mare al datoriei publice. Potrivit acestuia, doar pentru plata dobânzilor statul alocă anual peste șase miliarde de lei, sumă care depășește de trei ori fondul rutier.

„Plătim numai dobânzi acum, peste șase miliarde de lei. Cel mai mult plătim băncilor din Republica Moldova, peste patru miliarde de lei”, a precizat el.

În acest context, Ioniță consideră că deficitul bugetar planificat pentru anul curent, de aproximativ 21 de miliarde de lei, nu mai poate fi susținut pe termen lung și trebuie redus.

Economistul susține că autoritățile ar trebui să înceapă prin eficientizarea cheltuielilor publice, inclusiv prin eliminarea risipei din întreprinderile de stat și prin îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice.

„Am putea optimiza în jur de patru miliarde de lei la capitolul cheltuieli. Dar dacă acest lucru nu este suficient, atunci Guvernul trebuie să spună sincer că majorează povara fiscală pentru a crește veniturile bugetare”, a declarat Ioniță.

El a subliniat că problema nu este existența impozitelor, ci modul în care acestea sunt colectate și utilizate. El compară politica fiscală cu administrarea unui pom fructifer, unde statul trebuie să găsească cea mai eficientă metodă de a colecta resurse fără a afecta dezvoltarea economică.