Moldova e tot mai puternică în fața armei energetice a lui Putin! BERD oferă 300 mil. de euro

23 Iun. 2022, 17:25
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
23 Iun. 2022, 17:25 // Slider //  bani.md

BERD oferă un împrumut de 300 mil. de euro. Banii sun destinați achiziției a o cincime din importurile de gaze ale Republicii Moldova planificate pentru 2022, pentru asigurarea securității energetice.

Împrumutul urmează a fi acordat companiei de stat Energocom S.A. pentru a achiziționa gaze pe hub-urile Uniunii Europene.

Împrumutul va finanța până la o cincime din importurile de gaze ale Republicii Moldova planificate pentru 2022, care sunt vulnerabile la o eventuală întrerupere ca urmare a războiului împotriva Ucrainei. În prezent, toate aceste importuri provin de la compania rusă Gazprom, în baza unui contract care expiră în 2026.

Împrumutul, realizat în Cadrul de reziliență și mijloace de trai al Băncii, în valoare de 2 miliarde de euro, care sprijină Ucraina și țările vecine afectate, va fi împărțit în două tranșe. O tranșă de urgență în valoare de 200 de milioane de euro va fi utilizată în caz de întrerupere a aprovizionării, în timp ce alte 100 de milioane de euro vor fi utilizate pentru a crea o rezervă strategică de gaze care va fi stocată în România sau Ucraina, pentru a evita creșterile sezoniere ale prețurilor și pentru a îmbunătăți securitatea energetică.

Scopul tranzacției este de a asigura aprovizionarea neîntreruptă cu gaze în Republica Moldova și de a proteja nevoile de bază și mijloacele de trai economice a 2,7 milioane de moldoveni și refugiați din Ucraina.

Prețurile gazelor au atins un nivel record în ultimul an, determinând o criză energetică exacerbată de război.

Progresele recente în implementarea celui de-al treilea pachet energetic al UE și punerea în funcțiune a unei interconexiuni de gaze între România și Republica Moldova în 2021, care a fost finanțată de BERD, înseamnă că Republica Moldova are acum mijloacele tehnice necesare pentru a înlocui furnizarea actuală cu furnizarea de la hub-urile UE în caz de întrerupere a aprovizionării.

„Aceste proiecte BERD oferă o linie de salvare pentru Republica Moldova, atât prin diversificarea surselor de aprovizionare, cât și prin posibilitatea ca țara să importe 100% din necesarul de energie din UE prin intermediul interconectorului în timpul verii și până la 60% în timpul iernii”, a declarat Matteo Patrone, directorul general al BERD, Europa de Est și Caucaz.

Guvernul Republicii Moldova a autorizat Energocom să achiziționeze gaze din surse alternative pe piața spot, derulând licitații în principal la granițele UE și Ucrainei.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.