Compania Wizz Air își redeschide baza din Chișinău din septembrie. Vor fi reluate 16 rute din și spre Chișinău

23 Iun. 2022, 17:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
23 Iun. 2022, 17:59 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Compania Wizz Air anunță despre redeschiderea baza din Chișinău începând cu luna septembrie a anului curent. Astfel, vor fi reluate 16 rute din și spre Chișinău.

Astfel, începând cu luna septembrie, Wizz Air își redeschide baza de la Chișinău cu 3 aeronave.

Operatorul low cost a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe online reluarea celor 16 rute operate din și spre Chișinău, și majorarea frecvențele de zbor la 3 rute deja operate, spre Bologna, Bergamo și London Luton, se arată într-o postare pe Facebook a Aeroportului Internațional Chișinău.

Menționăm că, biletele de zbor pentru toate rutele anunțate sunt deja disponibile la vânzare pe site-ul oficial al companiei wizzair.com sau în aplicația mobilă.

La conferința de presă susținută de compania aeriană a fost prezent și prim vice-directorul Avia Invest, Arcadie Ciochina, care a salutat decizia companiei aeriene de a relua cele 16 zboruri directe din și spre Aeroportul Internațional Chișinău.

„Susținem eforturile companiilor aeriene de a reveni la zborurile operate din și spre Aeroportul Internațional Chișinău, în special în contextul efectelor pandemiei, dar și a războiului din regiune. În același timp, sperăm ca pasagerii noștri să beneficieze de oferte de preț cât mai avantajoase pe rutele anunțate de Wizz Air, iar călătoriile prin Aeroportul Internațional Chișinău să redevină o parte memorabilă și frecventă în viața de zi cu zi pentru toți pasagerii noștri.” a declarat Arcadie Ciochina.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.