Prima rândunică și-a anunțat prăbușirea! Fondul crypto Three Arrows din SUA a solicitat falimentul

03 Iul. 2022, 21:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Iul. 2022, 21:33 // Actual //  bani.md

Fondul de hedging pentru criptomonede Three Arrows Capital (3AC) a solicitat protecţie faţă de creditori în Statele Unite, în temeiul legii falimentului, care permite debitorilor străini să îşi protejeze activele americane, potrivit unui dosar înregistrat vineri în instanţă, transmite News.ro citând Reuters.

3AC, cu sediul în Singapore, este unul dintre cei mai importanţi investitori afectaţi de vânzările bruşte de pe pieţele cripto şi este în curs de lichidare, a relatat agenția Reuters, citând o persoană familiarizată cu chestiunea.

Reprezentanţii 3AC au depus vineri o petiţie la Curtea de Faliment din SUA pentru Districtul de Sud din New York, potrivit documentelor instanţei.

Joi, autoritatea de reglementare financiară din Singapore a acuzat fondul că şi-a depăşit pragul de active şi că a furnizat informaţii false.

Companiile din afara SUA folosesc legislaţia numită Capitolul 15 pentru a împiedica creditorii care doresc să intenteze procese sau să blocheze active în Statele Unite.

14 Aug. 2026, 10:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Aug. 2026, 10:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Acciza la motorină va fi redusă temporar cu 20% în România, în perioada 16–31 august, pe fondul creșterii puternice a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă. Măsura presupune o reducere a accizei cu 560,86 lei (aproximativ 107 euro) pentru 1 000 de litri, ceea ce înseamnă o diminuare de circa 0,56 lei (0,11 euro) pentru fiecare litru de motorină.

Ministerul Finanțelor de la București anunță că, în a doua jumătate a lunii august, acciza pentru motorina standard comercializată pe piața internă va ajunge la 2 243,43 lei (aproximativ 428 euro) pentru 1 000 de litri, respectiv 2 654,99 lei (aproximativ 506 euro) pe tonă.

Decizia vine după ce cotațiile Platts pentru motorină au crescut cu 34,13%, iar prețul mediu al motorinei la pompă s-a majorat cu 23,01%.

„Am construit acest mecanism tocmai pentru ca statul să poată interveni rapid și țintit atunci când evoluțiile din piață o cer, fără măsuri fiscale fixe care să producă efecte bugetare indiferent de condițiile reale. Datele pentru a doua jumătate a lunii august arată presiuni semnificative: cotațiile Platts pentru motorină au crescut cu peste 34%, iar prețul mediu la pompă cu peste 23%. În aceste condiții, mecanismul se activează și acciza scade cu 20%”, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.

Potrivit ministrului, intervenția este temporară și urmărește să reducă presiunea asupra populației și companiilor, în special în domeniul transporturilor și logisticii, unde costurile cu motorina se reflectă în prețurile bunurilor și serviciilor.

La stațiile din București, prețul motorinei era joi cuprins între 10,67 lei (aproximativ 2,03 euro) și 10,73 lei (aproximativ 2,05 euro) pe litru. Astfel, chiar și după aplicarea reducerii accizei, prețul motorinei nu ar urma să coboare sub pragul de 10 lei (aproximativ 1,91 euro) pe litru.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!