Mai multe produse agricole moldovenești ajung în UE. Au fost liberalizate exporturile

05 Iul. 2022, 14:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iul. 2022, 14:58 // Actual //  bani.md

Parlamentul European a votat liberalizarea exporturilor de produse agricole din Republica Moldova în Uniunea Europeană.

„Tocmai am votat în plenul Parlamentului European, cu largă majoritate – 572 voturi pentru, 28 împotrivă și 32 de abțineri, propunerea Comisiei Europene de dublare, timp de un an, a cotelor de export la 7 categorii de produse agricole din Republica Moldova pentru care încă sunt aplicate contingente tarifare la intrarea pe piața Uniunii Europene”, a scris pe Facebook eurodeputatul Siegfried Mureșan.

Războiul din Ucraina a afectat puternic agricultorii din Republica Moldova, blocând exporturile de produse agricole în țările din est.

„Tocmai de aceea, eu am cerut de mai multe ori în Parlamentul European să liberalizăm exporturile de produse agricole dinspre Moldova pe piața Uniunii Europene. Am cerut acest lucru inclusiv în rezoluția despre Republica Moldova pe care am inițiat-o și care a fost adoptată de plenul Parlamentului European în data de 5 mai”, mai spune Mureșan.

La începutul lunii iunie, Comisia Europeană a venit cu o propunere de regulament pentru a dubla, timp de un an, cotele de export, adică volumul de marfă pentru care nu se aplică taxe vamale, la cele 7 produse pentru care sunt încă aplicate contingente tarifare: roșii, usturoi, struguri de masă, mere, cireșe, prune și suc de struguri. Dintre acestea, Moldova exporta prunele și strugurii în cantități mari în Ucraina, Belarus și Rusia.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!