Putin pedepsește Kazahstanul pentru declarațiile ”obraznice” ale președintelui Tokayev! KMG: Nu ne va afecta rafinăria

06 Iul. 2022, 17:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Iul. 2022, 17:00 // Actual //  bani.md

În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind o posibilă suspendare a operațiunilor Consorțiului Caspian Pipeline – CPC pe teritoriul Federației Ruse, Grupul KMG International precizează că orice suspendare a activităților CPC nu va afecta aprovizionarea cu țiței a rafinăriei Petromidia din România.

Ponderea țițeiului de tip CPC în rețetele de obținere a produselor petroliere in cadrul rafinăriei este una scazută, comparativ cu alte tipuri de țiței utilizate în mod curent. În prezent, cea mai mare unitate de profil din România – Petromidia Năvodari funcționează la capacitate optimă, în acord cu planurile de producție aprobate pentru acest an.

Prin KMG Trading – divizia de aprovizionare cu materii prime și de comercializare a produselor petroliere, Grupul are experiența și capacitatea necesare pentru identificarea și asigurarea aprovizionării cu țiței a rafinăriei Petromidia, în orice context.

Adăugam că eventuale măsuri privind activitatea CPC nu vor influența piața #produselor petroliere din România, Grupul va continua să își onoreze obligațiile contractuale și livrările de carburanți.

Grupul KMG deține și Rompetrol Moldova, cel mai mare comerciant și importator de produse petroliere. Rompetrol asigură circa o treime din importul de carburanți pe piața Republicii Moldova.

upă declarația președintelui Tokayev privind refuzul Kazahstanului de a recunoaște autoproclamatele republici din Donbas (LDNR), autoritățile ruse au dat o lovitură exportului de petrol kazah.

Tokayev s-a oferit și să ajute Europa să facă față crizei energetice cauzate de reducerea livrărilor de hidrocarburi din Rusia pe fondul războiului cu Ucraina.

Agențiile de presă ruse relatează că un tribunal din Novorossiysk (regiunea Krasnodar, Rusia) a dispus suspendarea operațiunii Consorțiului de conducte ”Caspian” pentru 30 de zile, pe motiv de încălcare a mediului, notează The Moscow Times.

Acest terminal primește o conductă din Kazahstan cu o capacitate de 67 de milioane de tone pe an, după care petrolul este încărcat în cisterne și exportat.

Motivul formal al deciziei instanței a fost presupusa descoperire a „unor încălcări ale mediului” în activitatea consorțiului.

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.