Gazprom, copilul de suflet al lui Putin, joacă tare! Spînu: Concernul rus devine un furnizor nu tocmai credibil

27 Iul. 2022, 15:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iul. 2022, 15:37 // Actual //  bani.md

Gazprom a anunțat noi limitări de gaze în Europa. Motivul, lucrări de mentenanță la turbinele conductei Nord Stream 1. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a declarat, în cadrul ședinței Guvernului, că gigantul rus „devine un partener mai puțin credibil”.

„Gazprom devine un furnizor de gaz nu tocmai credibil. Am văzut noi limitări de gaz către Europa. Noi avem un contract dar nu avem un răspuns cum vor evolua lucrurile în continuare. Dacă volumele de livrare vor fi confirmate. Noi trebuie să asigurăm țara cu gaze indiferent de decizia Gazprom”, a punctat Spînu.

Referindu-se la furnizarea energiei electrice de Centrala de la Cuciurgan, ministrul a spus că în cazul în care situația se va tensiona există riscul întreruperii livrărilor și trecerea la achiziția a 100% din Ucraina. „Nimeni dintre operatori nu vrea să încheie contracte pe termen lung urmare a situației incerte”.

În cadrul ședinței Guvernului a fost prelungită starea de urgență cu încă două luni.

Republica Moldova se află în pragul unei crize gaziere, în condițiile în care nu s-a reușit să se facă auditul datoriei istorice de 709 mil. USD a Moldovagaz până la sfârșitul lunii mai, iar Gazprom este în drept să rezilieze contractul de livrare. Autoritățile, susțin că, deși, trimit solicitări concernului rus, acesta nu răspunde, iar despre o deconectare a gazului nu au fost anunțate.

Experții în energetică susțin că Gazprom va recurge la șantajul energetic în lunile de iarnă, de aceea autoritățile trebuie să aibă mai multe alternative, inclusiv să facă rezerve de gaz, cel puțin pentru două luni de iarnă.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

20 Iun. 2026, 11:22
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
20 Iun. 2026, 11:22 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Anastasia Taburceanu, fosta purtătoare de cuvânt a premierului Natalia Gavrilița și verișoara președintei Maia Sandu, a confirmat pentru Mlive că activează în cadrul Î.S. „MoldATSA”, unde prestează servicii de comunicare.

Potrivit acesteia, colaborarea nu este realizată prin intermediul unei companii, ci în baza unui contract individual.

„Lucrez pentru MoldATSA, e adevărat. Prestez servicii de comunicare pentru instituție”, a declarat Taburceanu pentru sursa citată.

Întrebată despre modalitatea angajării, aceasta a precizat că pentru funcția ocupată nu a fost organizat un concurs.

„Pentru această poziție nu a fost organizat concurs, deoarece procedurile instituite permit angajarea pe anumite funcții în baza CV-ului și a experienței profesionale relevante”, a explicat Taburceanu.

Ea a respins, totodată, informațiile potrivit cărora serviciile ar fi prestate prin intermediul unei companii și a oferit detalii despre remunerația pe care o primește.

„Nu este adevărat, nu se fac plăți către nicio companie. Sunt achitată eu în baza contractului. Salariul meu de funcție este de 25.700 de lei, la care se adaugă suplimente pentru stagiu și volum de lucru”, a declarat aceasta.

Subiectul a apărut după ce redacția Mlive a anunțat că a primit informații de la persoane care susțin că sunt angajați ai întreprinderii și care au solicitat verificarea unor posibile plăți efectuate din bani publici către Anastasia Taburceanu.

Declarațiile vin în contextul scandalului din jurul conducerii MoldATSA, după suspendarea directorului întreprinderii, Dumitru Vangheli, și apariția unor investigații privind angajările și cheltuielile din cadrul instituției.