„Câştigătorii” pandemiei pierd acum! Acţiunile marilor companii farmaceutice au scăzut şi cu peste 70%

31 Aug. 2022, 15:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
31 Aug. 2022, 15:43 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În perioada pandemică, marile companii farmaceutice au au înregistrat câștiguri semnificative, fiind în vizorul investitorilor. Însă, în prezent, „câștigătorii” rămân în obscuritate la burse.

Pe 10 august 2021, acţiunile Moderna atingeau un vârf de 497,49 dolari, de aproximativ 25 de ori peste valorile din ianuarie 2020, pe când acţiunea oscila în jur de 20 de dolari. De atunci, însă, euforia s-a risipit, compania a pierdut mai bine de două treimi şi aproape trei sferturi din capitalizare (-72,6%) până la închiderea de marţi, la 135,93 dolari/acţiune.

Nici producătorul german BioNTech, simbol BNTX, nu a mers mult mai bine: de la 464 dolari (tot pe 10 august 2021) până la 147,08 pe 30 august 2022, pierderea este de 68,3%. Cu greu ar putea găsi acţionarii firmei europene motive de a fi nu foarte dezamăgiţi, observând că au, totuşi, o performanţă cu 4,3 puncte procentuale mai bună decât cea înregistrată de Moderna, pe traseul abrupt din vârfuri spre „valea” din prezent.

Cele două companii rămân profitabile, dar tendinţa de pe burse nu are cum să fie ignorată de fondatori, echipa de conducere, angajaţi şi bineînţeles, acţionari.

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.