De astăzi, grădinițele din Capitală vor fi conectate la căldură

19 Oct. 2022, 09:36
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Oct. 2022, 09:36 // Actual //  MD Bani

De astăzi, toate grădinițele din Chișinău încep a fi conectate la agentul termic. O decizie în acest sens a fost luată de către Direcția generală educație tineret și sport, în comun cu Primăria Capitalei, scrie Realitatea.md.

„Ca urmare a analizei situației ce ține de temperatura în grupele grădinițelor din municipiul Chișinău, în 129 de instituții de educație timpurie s-a constatat că temperatura medie în grupe constituie 15,4 grade Celsius. Totodată, 89 din 129 de instituții preșcolare au solicitat prin demersuri conectarea agentului termic”, precizează DGETS.

Cât ține de instituțiile de învățământ primar și secundar, acestea vor fi conectate la agentul termic la solicitarea directorilor. În prezent, potrivit Direcției educație, nu sunt astfel de solicitări. Anual conectarea instituțiilor de învățământ primar și secundar la agentul termic se face după vacanța de toamnă a elevilor, la solicitarea directorilor. Vacanța de toamnă a elevilor este programată pentru zilele de 26-30 octombrie.

19 Aug. 2026, 08:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Aug. 2026, 08:17 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Direcția Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului Republicii Moldova a lansat o achiziție de 1,2 milioane de lei, fără TVA, pentru cumpărarea, livrarea și instalarea aparatelor de aer condiționat în clădirile administrative pe care le gestionează.

Potrivit anunțului publicat în sistemul electronic de achiziții, procedura se află în perioada de actualizare, iar etapa de clarificări este deschisă între 18 și 28 august 2026. Ofertele vor putea fi depuse în perioada 28 august – 9 septembrie, termenul-limită fiind ora 10:00.

Documentația analizată de BANI.MD arată că achiziția nu se limitează la cumpărarea aparatelor. Contractul include furnizarea echipamentelor, materialelor și accesoriilor, montarea, realizarea traseelor frigorifice și electrice, evacuarea condensului, testarea, punerea în funcțiune și instruirea personalului beneficiarului.

În total, Direcția intenționează să instaleze 90 de aparate de aer condiționat. Pentru clădirile administrate de Direcția nr. 1 sunt prevăzute 25 de unități: opt aparate de 9.000 BTU, 15 de 12.000 BTU și două de 18.000 BTU. Direcția nr. 3 urmează să primească alte 65 de aparate – 54 de unități de 9.000 BTU și 11 de 12.000 BTU.

Raportat la valoarea estimată a achiziției, suma medie disponibilă este de aproximativ 13.300 de lei pentru fiecare aparat, însă aceasta include nu doar echipamentul propriu-zis, ci și materialele, lucrările de montaj, cablarea și punerea în funcțiune.

Caietul de sarcini stabilește că aparatele trebuie să fie noi și să aibă o clasă de eficiență energetică de minimum A++, să utilizeze agent frigorific R32 sau un echivalent cu impact redus asupra mediului și să aibă un nivel de zgomot al unității interioare de maximum 40 dB. Echipamentele trebuie să ofere cel puțin funcții de răcire, încălzire, dezumidificare, ventilare, programare și autodiagnosticare.

Capacitatea exactă a fiecărui aparat urmează să fie stabilită în funcție de suprafața și destinația încăperii, numărul de persoane, aportul termic și condițiile efective de exploatare. Operatorii economici sunt obligați să viziteze și să examineze locurile unde vor fi montate echipamentele înainte de prezentarea ofertelor.

Documentația impune și cerințe detaliate pentru lucrările de instalare. Traseele frigorifice trebuie realizate din țeavă de cupru și termoizolate, instalațiile trebuie testate pentru etanșeitate, iar circuitul frigorific trebuie vidat înainte de punerea în funcțiune. Traseele vizibile urmează să fie mascate pentru a păstra aspectul arhitectural al clădirilor.

Executantul va fi responsabil și pentru eventualele deteriorări produse în timpul montajului. Acesta va trebui să repare pe cheltuiala proprie fațadele, finisajele, mobilierul sau alte bunuri afectate și să evacueze deșeurile după finalizarea lucrărilor.

O condiție importantă a contractului este garanția. Atât aparatele, cât și lucrările de montaj trebuie să beneficieze de o garanție de minimum 36 de luni. Dacă apare o defecțiune în perioada de garanție, furnizorul trebuie să asigure intervenția pentru diagnosticare în maximum opt ore de la notificarea beneficiarului. Costurile pentru deplasare, diagnosticare, manoperă și înlocuirea componentelor defecte vor fi suportate de executant atunci când defecțiunea este acoperită de garanție.
Caietul de sarcini mai precizează că furnizorul nu va putea solicita ulterior bani suplimentari pentru lucrările sau materialele necesare finalizării și punerii în funcțiune a instalațiilor, dacă acestea rezultă din cerințele inițiale ale achiziției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!