Guvernul dă cu o mână, dar scumpirile iau cu două! Inflația își reduce din turații, dar tot ridicată rămâne

26 Oct. 2022, 09:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Oct. 2022, 09:50 // Actual //  bani.md

Creșterea inflației anuale care ar putea atinge 30% în acest an erodează puterea de cumpărare a populației și descurajează creșterea economică, potrivit prognozei Institutului de Economie Finanțe și Statistică.

„Angajatorii au continuat să majoreze salariile și în acest an, însă creșterile operate se plasează cu mult sub nivelul inflației. În prima jumătate a anului s-a diminuat volumul remitențelor obținute de peste hotare. În lunile iulie-august transferurile de peste hotare către persoanele fizice au crescut ușor și, în acest context, se estimează că în 2022 valoarea nominală a acestora va fi mai mare față de nivelul anului trecut, însă în termeni reali se va atesta o scădere. În aceste condiții majorările prețurilor vor afecta negativ consumul”, se mai arată în analiza INCE.

Economiștii se așteaptă ca Banca Națională să continue să urmeze o politică monetară restrictivă pentru a reduce riscurile inflaționiste, iar spațiul de manevră în politica bugetară va fi limitat din cauza necesității de a sprijini mediul de afaceri și grupurile social vulnerabile în fața creșterii mari a prețurilor.

Cu toate acestea, în acest an, creșterea exporturilor aduce o contribuție pozitivă la dinamica economică – până la sfârșitul anului, experții se așteaptă la o creștere a exporturilor cu 45% (la 4,5 miliarde USD) și a importurilor cu 27%, comparativ cu 2021. în același timp, odată cu creșterea incertitudinii, activitatea investițională în Moldova va fi anemică.

Experții consideră că, în contextul crizelor globale, țările în curs de dezvoltare, inclusiv Republica Moldova, sunt expuse riscului crescut din cauza resurselor limitate de sprijinire a afacerilor și a populației.

În contextul majorării tarifelor la gaz și căldură și energie, autoritățile au anunța măsuri de sprijin pentru populație, în funcție de vulnerabilitatea energetică.

La începutul lunii octombrie, Banca Mondială (BM) a retrogradat prognoza indicatorilor cheie ai Republicii Moldova, ținând cont de războiul din Ucraina și de seceta recentă, care a creat probleme serioase economiei Republicii Moldova. Potrivit acestuia, PIB-ul țării va scădea în 2022 cu 0,7%, iar inflația va fi de 30,1%.

15 Oct. 2026, 16:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Oct. 2026, 16:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Transferarea unui post diplomatic de la Ambasada Republicii Moldova din Moscova la cea din Tokyo va genera cheltuieli suplimentare de aproximativ 350 000 de lei anual. Modificarea, aprobată de Guvern în ședința din 15 octombrie, urmărește consolidarea relațiilor economice cu Japonia, promovarea produselor moldovenești și atragerea investițiilor.

Potrivit documentului, din schema ambasadei de la Moscova este eliminată o funcție de ministru-consilier, iar la Tokyo este instituit un post de consilier. Astfel, efectivul aprobat al misiunii din Rusia se reduce de la 21 la 20 de posturi, în timp ce ambasada din Japonia va avea cinci posturi, față de patru în prezent. Cifrele reprezintă funcțiile prevăzute în structura misiunilor, documentul neprecizând câte dintre acestea sunt ocupate.

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că postul de la Tokyo va fi dedicat dosarului economic.

„Pentru a avea un mai mare randament și mai multe realizări în acest sens, dar și pentru promovarea produselor noastre, în special din sectorul agroalimentar, pentru atragerea investițiilor japoneze, creăm această unitate responsabilă de dosarul economic în misiunea noastră de la Tokyo”, a explicat ministrul.

Calculele MAE arată că cheltuielile anuale aferente postului eliminat de la Moscova sunt estimate la aproximativ 1,79 milioane de lei, iar cele pentru funcția de la Tokyo — la circa 2,14 milioane de lei. Sumele includ indemnizațiile angajatului, chiria locuinței, asigurarea medicală, deplasările și indemnizațiile pentru membrii familiei.

Pentru postul din Japonia, estimările prevăd 26 600 de dolari anual pentru chirie și 21 370 de dolari pentru asigurare medicală. În cazul funcției de la Moscova, aceleași categorii de cheltuieli sunt calculate la 18 000 de euro și, respectiv, 19 800 de euro.

Diferența de aproximativ 350 000 de lei va fi acoperită din alocațiile deja aprobate Ministerului Afacerilor Externe, fără solicitarea unor fonduri suplimentare din bugetul public național.

MAE a analizat și posibilitatea creării unui post suplimentar în Japonia fără reducerea celui din Rusia, însă a renunțat la această variantă deoarece ar fi presupus majorarea efectivului-limită al serviciului diplomatic și cheltuieli bugetare suplimentare.